între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind schimburile de marfuri şi plăţile
Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace, denumite în continuare părţi contractante,în scopul dezvoltării relatiilor comerciale dintre cele doua tari în conformitate cu practica internationala,aliniindu-se la procesele economice mondiale,fiind convinse ca prezentul acord privind schimbul de marfuri şi plăţile dintre părţile contractante creeaza condiţii care să contribuie la dezvoltarea relatiilor comerciale dintre cele doua tari,au convenit asupra urmatoarelor: +
Articolul 1Părţile contractante se vor conduce în relatiile comerciale reciproce după prevederile Acordului general pentru tarife şi comert (GATT) şi ale prezentului acord. +
Articolul 2Dezvoltarea colaborarii comerciale la care se referă prezentul acord se efectueaza şi în conformitate cu acordurile internationale la care părţile contractante sunt părţi. +
Articolul 3Livrarile reciproce de marfuri şi prestarile de servicii se vor efectua pe baza contractelor ce se vor incheia între persoane juridice şi fizice din Republica Slovaca, denumite în continuare subiecti, autorizate conform legislaţiei Republicii Slovace în vigoare sa desfasoare activităţi de comert exterior, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice din România, denumite în continuare subiecti, autorizate conform legislaţiei României în vigoare sa desfasoare activităţi de comert exterior, pe de altă parte. +
Articolul 4Marfurile importate de subiectul din tara uneia dintre părţile contractante nu vor putea fi reexportate în tari terte, fără acordul prealabil, scris, al exportatorului. +
Articolul 5Decontarile între subiecti se vor efectua în devize convertibile în conformitate cu prevederile legale din tarile părţilor contractante.Condiţiile de livrare a marfurilor şi ale prestarilor de servicii, condiţiile de plată, precum şi preţul marfurilor şi serviciilor vor fi convenite prin contracte între subiectii părţilor contractante. +
Articolul 6Subiectii pot realiza pe linga comertul în devize convertibile şi alte forme de comert în conformitate cu legile şi celelalte norme juridice în vigoare în tarile lor. +
Articolul 7Pentru asigurarea, din punct de vedere tehnic a plăţilor, potrivit prezentului acord, băncile imputernicite din tarile părţilor contractante vor incheia înţelegeri interbancare. +
Articolul 8Modul de decontare a plăţilor necomerciale şi de decontare în alte domenii, care nu sunt specificate în prezentul acord, va fi reglementat prin acorduri separate, care vor fi incheiate de organele competente din tarile părţilor contractante. +
Articolul 9Părţile contractante îşi vor acorda reciproc sprijin în organizarea tirgurilor, expoziţiilor specializate şi pentru actiunile promotionale. +
Articolul 10Părţile contractante vor sprijini schimburile de informaţii în domeniul prevederilor legale, indeosebi în legătură cu activitatea comerciala, de investitii, impozitare, activitate bancara, asigurări, finante, transporturi şi dreptul muncii. +
Articolul 11Pentru indeplinirea scopului prezentului acord, părţile contractante constituie o comisie mixta compusa din reprezentantii părţilor contractante.Comisia se va intruni în functie de necesitate şi în baza acordului comun. +
Articolul 12Prezentul acord poate fi modificat şi completat prin acordul comun al părţilor contractante.Modificările şi completările trebuie să fie efectuate în forma scrisa. +
Articolul 13Prezentul acord se aplică, în mod preliminar, din ziua semnarii şi intră în vigoare în ziua schimbului de notificari privind aprobarea acestuia în conformitate cu prevederile legale din tara fiecarei părţi contractante.Acordul se incheie pe o perioadă de 5 ani şi va fi, în continuare, prelungit cu cite un an, dacă niciuna dintre părţile contractante nu îl denunta printr-o nota scrisa, în termen de cel puţin 6 luni inaintea datei expirarii valabilităţii acestuia.Întocmit şi semnat la Bucureşti, la 25 iunie 1993, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi limba slovaca, ambele exemplare având aceeasi valabilitate.Pentru Guvernul României,Constantin Teculescu,ministrul comerţuluiPentru Guvernul Republicii Slovace,Iaroslav Kubeka,ministrul economiei––––-