ACORD din 23 iunie 2022

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 987 din 11 octombrie 2022.
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHOTARARE 1212 05/10/2022
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHOTARARE 1212 05/10/2022
ActulCONTINUT DEHOTARARE 1212 05/10/2022
ActulREFERIT DEHOTARARE 1212 05/10/2022





Notă
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.212 din 5 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nt. 987 din 11 octombrie 2022.
Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia, denumite în continuare „părți contractante“,recunoscând relațiile de prietenie, cooperare și vecinătate existente între România și Republica Serbia,dorind promovarea reciprocă și consolidarea în continuare a relațiilor reciproce de bună vecinătate și prietenie, precum și extinderea cooperării în domeniul relațiilor economice bilaterale, comerțului internațional, turismului și transporturilor,intenționând în mod deosebit să creeze condițiile necesare pentru un trafic internațional și bilateral rutier fluent în zona comună a frontierei de stat,având în vedere dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T), în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE,ținând cont de legislația Uniunii Europene privind dezvoltarea infrastructurii rutiere și de necesitatea asigurării condițiilor pentru o dezvoltare durabilă, prin aceasta urmărindu-se diminuarea influențelor negative asupra mediului și creșterea fluidizării și siguranței traficului rutier,luând în considerare tratatele și acordurile internaționale dintre cele două state,au convenit următoarele:  + 
Articolul 1Scop(1)Părțile contractante stabilesc o legătură între cele două state prin conexiunea directă a următoarelor autostrăzi:– din partea română: – autostrada Timișoara-Moravița-frontiera de stat;– din partea sârbă: – autostrada Belgrad-Vatin (RS)-frontiera de stat.(2)Cele două autostrăzi intersectează frontiera de stat comună și se conectează între ele, cu respectarea caracteristicilor care să confere siguranță și securitate traficului rutier, conform celor convenite de autoritățile și, respectiv, organele competente și de experții părților contractante.(3)Pe conexiunea celor două autostrăzi, părțile contractante vor construi/operaționaliza puncte de trecere a frontierei pe teritoriul celor două state.
 + 
Articolul 2Autorități competente(1)Autoritățile competente ale statelor părților contractante pentru implementarea prezentului acord sunt:– pentru Guvernul României: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;– pentru Guvernul Republicii Serbia: Ministerul Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii.(2)Părțile contractante își notifică reciproc orice modificare efectuată în denumirea autorității competente naționale. + 
Articolul 3Protecția mediului(1)În vederea realizării conexiunii directe a autostrăzilor menționate la articolul 1, precum și pe durata construirii și exploatării acesteia, părțile contractante se asigură că sunt respectate prevederile naționale și internaționale în domeniul protecției mediului, inclusiv în ceea ce privește evaluarea impactului asupra mediului, protecția apelor, precum și protecția habitatelor și a speciilor.(2)Pentru efectuarea evaluării impactului asupra mediului, Guvernul Republicii Serbia furnizează Guvernului României informațiile privind factorii de mediu de pe teritoriul său. + 
Articolul 4Grup de lucru(1)Sarcinile referitoare la implementarea prezentului acord vor fi coordonate de un grup de lucru bilateral la nivel de experți (denumit în continuare „Grup de lucru“) stabilit de autoritățile competente.(2)Pentru coordonarea activității Grupului de lucru fiecare autoritate competentă desemnează un președinte al Grupului de lucru și numește membrii săi, informând corespunzător, în scris, cealaltă autoritate competentă.(3)Grupul de lucru își stabilește propriile reguli de procedură și poate, de asemenea, implica în activitatea sa și alți experți, după caz.(4)Pe baza recomandării Grupului de lucru, părțile contractante stabilesc conexiunea celor două autostrăzi menționate la articolul 1 din prezentul acord.(5)Reuniunile Grupului de lucru se vor desfășura, alternativ, pe teritoriul statului fiecărei părți contractante sau în format online. Autoritatea competentă pe teritoriul statului căreia se organizează ședințele grupurilor de lucru va suporta cheltuielile referitoare la organizarea acestor ședințe. (6)Fiecare instituție implicată în activitățile Grupului de lucru va fi responsabilă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, de transport și diurnă pentru reprezentanții săi. + 
Articolul 5DivergențeOrice divergențe privind interpretarea și/sau punerea în aplicare a prezentului acord vor fi soluționate de către părțile contractante, în cadrul Grupului de lucru. În cazul în care Grupul de lucru nu poate soluționa divergențele apărute, acestea vor fi soluționate prin consultări între părțile contractante, pe cale diplomatică.
 + 
Articolul 6Intrarea în vigoare, amendarea și încetarea valabilității Acordului(1)Părțile contractante încheie prezentul acord pe termen nedeterminat. (2)Prezentul acord se aplică provizoriu de la data semnării și va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare.(3)Prezentul acord poate fi modificat sau completat prin acordul scris al celor două părți contractante. Protocoalele de modificare vor intra în vigoare la data semnării. (4)Prezentul acord poate fi denunțat oricând de oricare parte contractantă prin transmiterea, pe cale diplomatică, a unei notificări în acest sens. În acest caz, acordul își încetează valabilitatea în termen de 6 (șase) luni de la primirea notificării privind denunțarea.
Drept care subsemnații, deplin împuterniciți de către guvernele lor respective, au semnat prezentul acord.Semnat la Timișoara la 23 iunie 2022, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, sârbă și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergență în interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Guvernul României,
Sorin Mihai Grindeanu,
viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii
Pentru Guvernul Republicii Serbia,
Tomislav Momirović,
ministrul construcțiilor, transporturilor și infrastructurii

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x