ACORD din 20 iulie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 1 februarie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulCONTINUT DEOG 9 30/01/2003
ActulRATIFICAT DEOG 9 30/01/2003
ActulREFERIT DELEGE 163 22/04/2003
ActulREFERIT DEDECRET 240 21/04/2003

privind Programul de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene*)



––––Notă *) Traducere.Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, denumite în continuare părţi,bazându-se pe regulile şi procedurile Comitetului de Asistenţa pentru Dezvoltare al OECD,având în vedere relaţia de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele din regiune şi acordurile-cadru existente,reafirmand eforturile comunităţii internaţionale în zona,având în vedere ca Republica Elena a formulat şi este gata sa implementeze un program amplu de dezvoltare pe cinci ani, care, completat cu sprijinul organismelor internaţionale, instituţiilor financiare şi al altor donatori bilaterali, are ca scop reconstructia şi tranzitia ţărilor beneficiare din Balcani către obiective de dezvoltare mutual agreate,reiterand importanţa abordarii unei dezvoltări regionale în vederea contribuţiei la pacea, securitatea, prosperitatea şi stabilitatea în zona,luând în considerare faptul ca România şi Republica Elena sunt gata să între în relaţii contractuale, pe bază de parteneriat şi transparenta, împreună cu un program de asistenţa pentru dezvoltare, ca obiectivele prezentului program contribuie la dezvoltarea economică şi orientarea României către Uniunea Europeană,au convenit următoarele: + 
Articolul 1ObiectiveAriile de acoperire a acestui program de asistenţa pentru dezvoltare sunt:a) modernizarea infrastructurii, în particular a sectoarelor energie şi transporturi;b) promovarea investiţiilor productive;c) modernizarea administraţiei publice şi a autoguvernarii;d) sprijinirea instituţiilor democratice şi a cooperării cu Parlamentul;e) sprijin pentru crearea statului de drept şi ridicarea nivelului de trai;f) ajustarea inegalitatilor economice;g) sprijinirea educaţiei şi pregătirii vocationale pentru potenţialul administrativ şi ştiinţific.Toate proiectele aprobate de Republica Elena, referitoare la ariile de acoperire menţionate mai sus, trebuie să fie integrate în mod gradual în anexa B**) care face parte integrantă din prezentul acord.–––-Notă **) Anexa B este în curs de redactare de către partea elena, care o va transmite părţii române, şi va fi publicată anual.
 + 
Articolul 2Alocarea fondurilor de dezvoltarea) Asistenţa pentru dezvoltare acordată de Republica Elena României în baza prezentului acord va fi în valoare de 70.430.000 euro pentru o perioadă de cinci ani (2002-2006). Aceasta suma va fi alocata anual în conformitate cu prezentul program-cadru bilateral.b) Din valoarea totală 20% vor fi alocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor din Republica Elena pentru investiţiile private în România care îndeplinesc obiectivele prezentului acord. Cererile pot fi transmise începând cu 1 iulie 2002.c) Unul dintre principalele obiective ale asistenţei bilaterale pentru procesul de reconstrucţie economică, socială, instituţională şi de mediu în România este complementaritatea cu toate programele de dezvoltare ale Uniunii Europene, ale instituţiilor financiare internaţionale şi donatorilor bilaterali. De asemenea, trebuie luat în considerare şi impactul regional al asistenţei pentru dezvoltare.
 + 
Articolul 3Proceduri de evaluare şi monitorizarePărţile au convenit asupra procedurilor de evaluare şi monitorizare a asistenţei pentru dezvoltare menţionate mai sus.În acest context întreaga responsabilitate pentru monitorizarea şi evaluarea asistenţei pentru dezvoltare acordate părţii beneficiare revine coordonatorului naţional pentru implementarea Planului elen de reconstrucţie economică a Balcanilor, denumit în continuare HiPERB.Procedurile sunt prezentate în anexa A care face parte integrantă din prezentul acord.
 + 
Articolul 4Comitetul mixt de managementUn comitet mixt de management va fi stabilit pentru gestionarea şi implementarea programului de asistenţa pentru dezvoltare.Procedurile privind structura, competenţa şi funcţionarea Comitetului mixt de management sunt prezentate în anexa A la prezentul acord.
 + 
Articolul 5Compatibilitatea cu politicile Comunităţii EuropenePrin punerea în aplicare a prevederilor prezentului acord Republica Elena îşi va respecta obligaţiile decurgând din poziţia de membru al Uniunii Europene.Proiectele şi activităţile finanţate în baza programului de asistenţa pentru dezvoltare trebuie să fie în acord cu politicile Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la protecţia mediului, egalitatea sexelor, transport, reţelele transeuropene (TREN), concurenta, precum şi achiziţiile publice.Comitetul de monitorizare HiPERB va asigura coordonarea şi concordanta între proiectele finanţate în baza acestui program.
 + 
Articolul 6Concordanta şi sinergie cu alţi donatori bilateraliAmbele părţi sunt de acord ca alte tari sau organizaţii şi instituţii internaţionale pentru cooperare regionala pot sa participe la susţinerea financiară a cheltuielilor de implementare a proiectelor şi activităţilor în baza acestui program.Cheltuielile de cofinantare reprezintă părţi clare. Sprijinul financiar cumulat între HiPERB şi alte surse de finanţare nu poate depăşi 90% din costurile proiectului.
 + 
Articolul 7Forta majorăÎn cazul împiedicării implementarii prezentului acord în urma apariţiei unor circumstanţe neprevăzute, recunoscute de părţi (de exemplu: război, tulburări civile, dezastre naturale), sau în caz de pericol, următoarele prevederi se vor aplica:a) dacă durata impedimentului la implementarea prezentului acord este mai mica de 24 de luni, utilizarea fondurilor pentru derularea activităţilor trebuie suspendată;b) dacă durata impedimentului la implementarea prezentului acord este mai mare de 24 de luni, părţile trebuie să decidă asupra continuării prezentului acord. Fondurile rămase vor fi utilizate numai după ce se încheie un acord între cele doua părţi.Independent de cele prevăzute anterior, părţile, în cazul oricăror evenimente care pot afecta realizarea obiectivelor pentru care a fost prevăzută asistenţa sau îndeplinirea obligaţiilor stabilite de prezentul acord, trebuie să ia orice măsură necesară pentru cea mai eficienta utilizare a asistenţei.
 + 
Articolul 8Modificarea sau suspendarea acorduluiAcest acord poate fi modificat sau suspendat în orice moment după notificarea părţilor. Modificarea sau suspendarea va intra în vigoare în baza următoarelor circumstanţe:a) violarea de către una dintre părţi a termenilor şi condiţiilor prezentului acord, în particular în cazul prelungirii sau al intarzierilor nejustificate în realizarea activităţilor prevăzute de prezentul acord, precum şi gestionarea defectuoasă a fondurilor;b) rezultate negative care afectează serios realizarea obiectivelor prezentului acord.
 + 
Articolul 9Soluţionarea diferendelorDiferendele rezultate din implementarea şi/sau din aplicarea prezentului acord vor fi soluţionate pe cale diplomatică.
 + 
Articolul 10AmendamentePărţile pot modifica (amenda) prezentul acord printr-un schimb de note. Orice amendamente vor intra în vigoare în baza prevederilor art. 11.
 + 
Articolul 11Data intrării în vigoarePrezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări scrise prin care părţile confirma ca au fost îndeplinite toate procedurile interne corespunzătoare.Pentru certificare, semnatarii autorizaţi de guvernele respective au semnat prezentul acord.Semnat la Bucureşti la 20 iulie 2002, în doua exemplare originale în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.Pentru Guvernul României,Hildegard Carola Puwak,ministrul integrării europenePentru Guvernul Republicii Elene,Andreas Loverdos,subsecretar de stat pentru afaceri externe
 + 
Anexa A + 
Articolul A1Program de cooperare – acţiuni eligibile1. În cadrul HiPERB se va încheia un acord între România şi Republica Elena, pentru perioada 2002-2006, privind un program de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani, pentru România, bazat pe priorităţile definite în comun şi agreate de cele doua părţi. Programul are în vedere definirea obiectivelor pe termen lung şi a domeniilor care necesita intervenţie. Comitetul de monitorizare HiPERB evalueaza proiectele propuse şi face o recomandare Ministerului Afacerilor Externe din Republica Elena. Recomandarea este apoi supusă aprobării Ministerului Afacerilor Externe din Republica Elena.2. Pe baza acordului menţionat mai sus un program anual de acţiune va fi definit de Ministerul Afacerilor Externe din Republica Elena. În programele anuale de acţiune obiectivele, domeniile de intervenţie şi bugetele alocate vor fi clar definite. Aceste programe anuale de acţiune pot include o lista detaliată de proiecte sau activităţi care urmează să fie finanţate, precum şi costurile corespunzătoare acestora.3. Programul, conform clasificarii verticale a asistenţei bilaterale pentru dezvoltare (pe sector de destinaţie), poate acorda sprijin în următoarele domenii, cu condiţia sa răspundă obiectivelor HiPERB:– infrastructura socială şi servicii sociale, adică activităţi care au în vedere dezvoltarea standardelor de viaţa şi a resurselor umane în România;– infrastructura şi servicii economice, adică activităţi care au în vedere dezvoltarea reţelelor, infrastructurii şi serviciilor care vor duce la creşterea activităţii economice;– sectoare productive, adică activităţi care au în vedere o gama larga de sectoare productive;– proiecte orizontale, adică programe care vor avea în vedere mai mult de un sector.
 + 
Articolul A2Resurse financiare1. Pentru perioada 2002-2006 bugetul total disponibil pentru România este de 70,43 milioane euro, în preţurile anului 2002.2. Din bugetul total 79% se vor acorda pentru proiecte propuse oficial de ţara beneficiara. Rata asistenţei pentru aceste proiecte nu va depăşi 80% din costul total al proiectelor aprobate. În cazuri excepţionale, bine justificate, rata poate ajunge la 100% din costul total al proiectului.3. Douăzeci la suta (20%) din fondurile de mai sus se vor aloca pentru investiţii private productive. Ministerul Economiei şi Finanţelor din Republica Elena va decide, pe baza solicitării întreprinderilor private, cu privire la includerea şi finanţarea investiţiilor private, conform procedurilor definite în legislaţia naţionala elena. Toate cererile vor trebui să fie în conformitate cu legislaţia şi reglementările din România care se aplică implementarii proiectelor specifice propuse.4. Un procent (1%) din resursele programului pentru România va fi pus la dispoziţie Ambasadei Republicii Elene din Bucureşti şi va finanta un fond de proiecte mici. Acest fond poate, în mod special, să ofere sprijin proiectelor mici şi, în principal, tehnice, de urgenta şi cu impact direct asupra societăţii locale, la un cost care să nu depăşească 50.000 euro. Alocarea resurselor va trebui să fie aprobată de conducerea Ambasadei Republicii Elene din Bucureşti, care va avea responsabilitatea evaluării prioritatilor şi a monitorizarii implementarii acţiunilor, precum şi a raportarii către Comitetul de monitorizare HiPERB în cadrul rapoartelor anuale, astfel cum se prevede la art. A11 din prezenta anexa.5. Cu consimţământul ambelor părţi, alocarea fondurilor menţionate mai sus poate fi revizuită în scopul de a se asigura îndeplinirea efectivă a obiectivelor acordului.6. Contribuţiile Guvernului elen în cadrul acestui acord, inclusiv investiţiile private productive, astfel cum sunt prevăzute la paragraful 3 din acest articol, nu vor putea fi utilizate în nici un caz pentru a plati orice fel de impozite sau taxe vamale pentru proiecte pe teritoriul României. Orice costuri necesare pentru permise şi autorizaţii vor fi acoperite de beneficiarul final.Reguli şi proceduri
 + 
Articolul A3DefiniţiiInstrumentele pentru implementarea acestui program vor fi următoarele:a) Comitetul de monitorizare HiPERB: instrumentul responsabil pentru monitorizarea şi evaluarea HiPERB. Secretarul general pentru relaţii economice internaţionale din Ministerul Economiei şi Finanţelor din Republica Elena prezidează acest comitet. Membrii acestui comitet sunt secretarii generali ai următoarelor ministere din Republica Elena: Investiţii şi Dezvoltare din Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Planificarii Spatiale şi Lucrărilor Publice, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Macedoniei şi Traciei;b) Secretariatul Comitetului de monitorizare HiPERB (denumit în continuare Secretariatul): mecanismul de sprijin al Comitetului de monitorizare HiPERB, format din oficiali ai Centralei Ministerului Afacerilor Externe şi ai Biroului regional de relaţii internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe din Salonic;c) coordonatorul naţional al programului de cooperare economică bilaterala (denumit în continuare coordonatorul naţional): un înalt oficial din administraţia publică din România, propus de România ca reprezentantul sau oficial şi aprobat de Republica Elena, în scopul de a asigura întreaga coordonare a programului în România, transparenta în utilizarea fondurilor HiPERB şi managementul financiar corespunzător;d) Comitetul mixt de management: înfiinţarea unui comitet mixt, de comun acord între România şi Republica Elena, prezidat de reprezentanţi ai birourilor competente din Ministerul Afacerilor Externe din Republica Elena şi coordonatorul naţional din România. În acest comitet participa, de asemenea, reprezentanţi ai autorităţilor competente din România (coordonatorul naţional, ministerele de resort, autorităţile regionale şi locale responsabile pentru implementarea proiectelor) şi reprezentanţi ai ministerelor din Republica Elena care participa la Comitetul de monitorizare HiPERB, precum şi responsabilii de ţara pentru fiecare ţara partenera la Comitetul de monitorizare HiPERB. Comitetul mixt de management raportează Comitetului de monitorizare HiPERB;e) contul special: cont unic purtător de dobânda, denominat în euro, la o banca comercială stabilită de Republica Elena şi care are reprezentanta în România, către care Republica Elena transfera resursele pentru program în urma unei cereri exprese a coordonatorului naţional, cu indicaţia: "Acord pentru Programul de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani".
 + 
Articolul A4Comitetul mixt de managementComitetul mixt de management, astfel cum este prevăzut la art. A3 paragraful d) din prezenta anexa, va fi responsabil de aplicarea, managementul şi implementarea programului şi, mai concret:a) implementarea şi evoluţia fizica şi economică pentru lucrările aprobate din program şi aspectele tehnice conexe care privesc programul, precum şi furnizarea de informaţii legate de acestea către Comitetul de monitorizare HiPERB;b) examinarea rapoartelor de progres ale programului şi aprobarea rapoartelor anuale înainte ca acestea să fie prezentate Comitetului de monitorizare HiPERB;c) aplicarea instrucţiunilor şi deciziilor Comitetului de monitorizare HiPERB;d) propunerile prezentate Comitetului de monitorizare HiPERB cu privire la necesitatea aplicării măsurilor adecvate.
 + 
Articolul A5Aprobarea proiectelor – criterii de selecţie a proiectelor1. Propunerile de proiect oficiale vor fi transmise de coordonatorul naţional pe baza unui formular-tip. Proiectele trebuie să aibă o amploare suficienta cu impact semnificativ asupra domeniilor prioritare. Totuşi costul total al unui proiect nu va fi mai mic, în principiu, de 150.000 euro. Numai în cazuri foarte bine justificate costul total al unui proiect va fi mai mic de 150.000 euro.2. Propunerile de proiect oficiale trebuie să includă următoarele informaţii:● entitatea responsabilă pentru implementarea proiectului;● natura investiţiei şi o descriere a acesteia;● costul estimat şi localizarea proiectului, incluzând, acolo unde este cazul, o referire la proiectele de interes comun;● un grafic indicativ de implementare a proiectului;● acolo unde este cazul, o analiza cost-beneficii care să includă efectele directe asupra utilizării forţei de muncă şi o evaluare a impactului asupra mediului;● informaţii privind regulile referitoare la contracte publice;● planul de finanţare, incluzând, acolo unde este posibil, indicii despre viabilitatea economică a proiectului şi finanţarea totală pe care România o vizează prin program;● compatibilitatea şi corelarea proiectelor cu politicile Comunităţii Europene şi, eventual, cu alta asistenţa financiară complementara;● toate informaţiile relevante ce dovedesc ca proiectele satisfac criteriile de selecţie prevăzute în prezenta anexa şi, în particular, ca beneficiile economice şi sociale pe termen mediu sunt proporţionale cu resursele desfăşurate.3. În scopul asigurării unei înalte calităţi a proiectelor, la evaluarea cererilor se vor utiliza următoarele criterii de selecţie:● compatibilitatea cu priorităţile stabilite de comun acord cu România (natura şi tipul proiectului);● fezabilitatea şi viabilitatea economică a proiectelor;● contribuţia proiectelor la implementarea politicilor Comunităţii Europene;● soliditatea proiectelor (soliditatea obiectului fizic şi operabilitatea proiectului);● asigurarea finanţării (din aceleaşi programe sau altele ori din alte surse de finanţare) pentru alte proiecte corelate sau cu efecte complementare proiectelor menţionate;● dezvoltarea corespunzătoare a condiţiilor de licitaţie necesare.Criteriile de selecţie prezentate mai sus vor face obiectul unei decizii ulterioare a Comitetului de monitorizare HiPERB.4. Comitetul de monitorizare HiPERB va face recomandări Ministerului Afacerilor Externe din Republica Elena asupra asistenţei nerambursabile în cadrul programului, cu condiţia să fie îndeplinite cerinţele prezentului articol, în termen de 3 luni de la data primirii propunerii de proiect oficiale relevante.
 + 
Articolul A6Prevederi financiare – eligibilitatea cheltuielilorCheltuielile vor fi eligibile pentru asistenţa de la data deciziei aferente de aprobare de către Ministerul Afacerilor Externe din Republica Elena.Data finala pentru eligibilitatea cheltuielilor va fi 31 decembrie 2006.Solicitarile de plată vor fi transmise până la data de 30 iunie 2007, doar dacă nu se solicita altfel, datorită circumstanţelor la care se face referire la art. 7 din acord.Eligibilitatea cheltuielilor proiectelor individuale şi activităţilor este definită în directivele Comitetului de Asistenţa pentru Dezvoltare al OECD.Cheltuielile pentru achiziţionarea de terenuri sau clădiri ori, eventual, exproprieri de terenuri nu vor fi în nici un caz eligibile pentru sprijin financiar în cadrul acestui program.
 + 
Articolul A7Proceduri de contractareProcedurile pentru ofertarea şi contractarea de servicii, contracte de achiziţii şi proiecte finanţate în cadrul HiPERB se vor realiza conform Programului PHARE al Comunităţii Europene.Cererile de oferte, atribuirea contractelor şi semnarea contractelor se vor duce la îndeplinire de către autorităţile de atribuire a contractelor din România.
 + 
Articolul A8AngajamenteAngajamentele bugetare HiPERB se vor face pe baza deciziilor Ministerului Afacerilor Externe din Republica Elena, prin care sunt aprobate acţiunile legate de acestea (proiect, faza de proiect, grup de proiecte, studii sau măsuri de sprijin tehnic).
 + 
Articolul A9Plati1. Plata sprijinului financiar se va face conform angajamentelor din bugetul Acordului privind Programul de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani. Plăţile pot lua forma plăţilor în avans, a plăţilor intermediare sau a plăţilor finale.2. Plăţile pot fi făcute astfel:a) o plata în avans, care poate atinge 20% din buget şi care va fi plătită după emiterea deciziei de finanţare;b) plati intermediare, care pot fi transferate cu condiţia ca proiectul sa progreseze satisfăcător spre finalizare şi ca cel puţin două treimi din cheltuiala care corespunde plăţii anterioare să fie realizată;c) suma totală a plăţilor făcute conform paragrafelor a) şi b) sa nu depăşească 80% din totalul asistenţei acordate;d) restul de plată al asistenţei acordate de Republica Elena va fi plătit cu condiţia ca:– proiectul sau faza unui proiect ori grupul de proiecte a fost îndeplinit conform obiectivelor sale;– coordonatorul naţional a prezentat Comitetului de monitorizare HiPERB o cerere de plată finala, însoţită de un certificat de finalizare fizica a proiectului. Cererea va fi prezentată la finalizarea fizica a proiectului, dar nu mai târziu de 6 luni;– România a trimis Comitetului de monitorizare HiPERB o declaraţie care certifica faptul ca informaţia din cererea de plată este corecta.3. Responsabilul cu autorizarea contului special pentru România trebuie să fie coordonatorul naţional, care este, de asemenea, responsabil cu emiterea certificatului la care se face referire la pct. 2 paragrafele b) şi d). Toate cererile de plată vor fi trimise de doua ori pe an şi vor fi însoţite de fişele standard de monitorizare semestriala.4. Coordonatorul naţional va ordonă efectuarea plăţilor către contractorii proiectelor respective. Plăţile pentru fiecare proiect vor fi depuse în contul special prin care se efectuează toate plăţile pentru lucrări şi în care se depozitează eventualele venituri (dobânzi etc.).5. Ordinele de plată vor fi însoţite de un certificat de execuţie a obiectivului, care va fi apreciat ca urmare a unui control la faţa locului.6. Dobânda generata de contul special va acoperi necesitaţi diferite ale programului.
 + 
Articolul A10Monitorizare şi evaluare1. Coordonatorul naţional va avea responsabilitatea generală pentru monitorizarea Acordului privind Programul de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani în România.2. România şi Republica Elena se vor asigura ca execuţia lucrărilor în cadrul HiPERB face obiectul monitorizarii şi evaluării.3. Pentru asigurarea eficientei sprijinului financiar România şi Republica Elena vor proceda la aprecierea şi evaluarea sistematica a programelor.4. În timpul execuţiei proiectelor şi după finalizarea lor România şi Republica Elena vor proceda la o evaluare a execuţiei şi a impactului implementarii acestora, pentru a aprecia dacă obiectivele planificate au fost deja sau pot fi realizate. Aceasta apreciere include, printre altele, impactul proiectelor asupra mediului, conform reglementărilor Comunităţii Europene.5. În timpul examinării cererilor individuale pentru sprijinul financiar de tip grant Republica Elena va lua în considerare rezultatele aprecierii şi evaluării realizate conform prevederilor prezentului articol.6. Monitorizarea va fi asigurata prin rapoartele stabilite conform art. A11.7. Coordonatorul naţional va trimite un raport privind progresul realizat (raport anual), cu 3 luni înainte de sfârşitul fiecărui an de implementare. Raportul final va fi prezentat cu 6 luni înaintea finalizarii programului.8. Pe baza rezultatelor monitorizarii şi luând în considerare observaţiile Comitetului de monitorizare HiPERB, în urma unei propuneri a României, volumul şi condiţiile asistenţei financiare aprobate iniţial şi, de asemenea, planul financiar al asistenţei pot fi ajustate.9. Pentru a creşte eficacitatea HiPERB o atenţie deosebită se va acorda transparenţei managementului.10. Cererea pentru finanţare transmisă de România va fi examinata de Comitetul de monitorizare HiPERB pentru a verifica, în special, ca mecanismele administrative şi financiare sunt adecvate pentru implementarea efectivă a proiectelor.11. Comitetul de monitorizare HiPERB va evalua proiectele pentru a determina impactul anticipat al acestora în funcţie de obiectivele HiPERB, care sunt definite pe bază de indicatori cantitativi adecvati. România va furniza toate informaţiile necesare la care se face referire la art. A9 paragraful 3, inclusiv rezultatele studiilor de fezabilitate şi evaluării ex ante. Pentru a face aceasta evaluare cat mai eficienta, România va furniza, de asemenea, rezultatele evaluării impactului asupra mediului şi, eventual, o indicare a alternativelor şi, de asemenea, a posibilităţilor de coordonare cu alte proiecte de interes comun în aceeaşi arie de intervenţie.
 + 
Articolul A11RapoarteÎn cadrul monitorizarii rapoartele care sunt realizate includ următoarele informaţii:a) evolutiile socioeconomice semnificative sau modificările în politicile naţionale, regionale ori sectoriale;b) progresul implementarii prioritatilor şi măsurilor HiPERB, recurgand la o definiţie cuantificata a indicatorilor materiali ai rezultatului şi impactului acestora;c) execuţia financiară a proiectelor cu o lista a cheltuielii totale plătite de Republica Elena şi definitia cuantificata a indicatorilor financiari;d) măsurile luate de Comitetul de monitorizare HiPERB pentru a asigura calitatea şi eficacitatea implementarii;e) măsurile luate pentru a se asigura compatibilitatea cu politicile Comunităţii Europene.Rapoartele care vor fi transmise Comitetului de monitorizare HiPERB sunt următoarele:1. rapoarte de progres transmise de beneficiarul final la un interval de 6 luni şi care reflecta progresul implementarii unui proiect specific;2. rapoarte anuale transmise cu 3 luni înaintea sfarsitului fiecărui an calendaristic al implementarii, care includ următoarele informaţii:a) o descriere a proiectului initiat, însoţită de indicatori fizici, cheltuieli pe categoria de proiect şi, eventual, măsurile luate în ceea ce priveşte clauzele specifice conţinute în decizia de acordare a asistenţei;b) informaţii referitoare la acţiunile de publicitate;c) certificarea conformitatii proiectului cu decizia de acordare a asistenţei;d) o primă evaluare a măsurii în care rezultatele asteptate au fost atinse, inclusiv, în mod special:– data efectivă a implementarii proiectului;– modul în care proiectul va fi gestionat după finalizare;– o confirmare, eventual, a previziunilor financiare, în special privind costurile de exploatare şi veniturile asteptate;– confirmarea previziunilor socioeconomice, în mod special a costurilor şi beneficiilor asteptate;– indicarea măsurilor luate pentru a se asigura protecţia mediului şi costurile acestora;3. raportul final transmis cel mai târziu după 6 luni de la data eligibilă a cheltuielii finale, care include informaţii cum ar fi:a) asistenţa financiară angajata şi plătită de Republica Elena României pe categorie de proiecte din sectoarele sprijinite;b) impactul socioeconomic în România al HiPERB, inclusiv impactul acestuia asupra sectorului forţei de muncă;c) un rezumat al informaţiilor privind programele implementate de România;d) contribuţia HiPERB la eforturile României în ceea ce priveşte aplicarea politicilor în sectoarele sprijinite;e) informaţii asupra măsurilor luate pentru a se asigura coordonarea şi coerenta între proiectele finanţate în cadrul HiPERB, eforturile de investiţii ale României în sectoarele sprijinite, studiile pregătitoare iniţiate, rezultatele aprecierii, monitorizarii şi evaluării proiectelor şi informaţii asupra oricărei ajustari a proiectelor, în conformitate cu rezultatele menţionate;f) informaţii succinte asupra rezultatelor controalelor realizate, neregulilor găsite şi procedurilor administrative sau judiciare în derulare.Raportul anual este transmis Comitetului de monitorizare HiPERB şi este, de asemenea, examinat şi aprobat de Comitetul mixt de management.Dacă în intervalul de doua luni de la primirea raportului anual Comitetul de monitorizare HiPERB nu transmite o declaraţie justificată asupra inconsistentei acestui raport, raportul menţionat va fi considerat acceptabil. În cazul raportului final această perioadă este de 5 luni.
 + 
Articolul A12ControlulRomânia va stabili în cadrul legislativ naţional mecanismele de control financiar, va informa Republica Elena în mod corespunzător şi va comunică informaţii Comitetului de monitorizare HiPERB şi Republicii Elene asupra succesiunii, calendarului şi concluziilor controalelor privind proiectele finanţate în cadrul HiPERB.Comitetul de monitorizare HiPERB îşi rezerva dreptul sa realizeze, prin Secretariat sau experţi independenţi, în cooperare cu mecanismele de control naţionale ale României:– vizite de monitorizare pe teren la beneficiarii finali şi la proiectele în derulare;– controale de verificare sub forma auditului financiar.În cazul constatării unor nereguli în ceea ce priveşte informaţiile furnizate de beneficiarul final prin rapoarte sau prin solicitarile de plati, Comitetul de monitorizare HiPERB poate decide să se treacă la măsuri de remediere de către beneficiarul final. În cazul în care se constată că nu se aplică corespunzător măsurile de remediere, Comitetul de monitorizare HiPERB poate reduce, suspenda şi/sau anula asistenţa. Orice reducere sau anulare a asistenţei va duce la recuperarea sumelor plătite. Cuantumul reducerii va fi determinat de partea elena, în timp ce coordonatorul naţional va fi responsabil pentru coordonarea procedurii de compensare sau recuperare a sumelor plătite.
 + 
Articolul A13Publicitate şi informareRomânia va asigura o publicitate adecvată pentru proiectele finanţate prin HiPERB şi, în special, va informa:– potentialii beneficiari finali cu privire la posibilităţile de cofinantare;– publicul larg cu privire la rolul jucat de Republica Elena în legătură cu proiectele menţionate şi rezultatele acestora.Beneficiarii finali români, autorităţile de la nivel central şi local vor asigura finanţarea costurilor publicităţii şi informării privind proiectele.Responsabilitatea pentru informarea publicului larg cu privire la proiecte va reveni respectivilor beneficiari finali ai proiectelor, care vor publică conţinutul acţiunilor şi vor informa cu privire la acestea mass-media (presa, radio, televiziune), folosind modalităţile corespunzătoare (comunicate de presa, articole, pagini web, pliante, broşuri etc.).Măsurile de publicitate şi informare pentru opinia publică vor include următoarele elemente:– aşezarea de panouri la locul construcţiei;– fixarea de plăci comemorative permanente pe infrastructuri, accesibile publicului larg.Panourile şi plăcile comemorative vor include stema naţionala a Republicii Elene şi o indicaţie privind participarea financiară a Republicii Elene. În cazul publicaţiilor (invitaţii, comunicări etc.) participarea Republicii Elene va fi clar indicată. Orice comunicare referitoare la acordarea asistenţei către beneficiari de către autorităţile competente va menţiona suma sau procentajul participării Republicii Elene. O indicaţie vizibila a participării Republicii Elene, precum şi stema Republicii Elene vor fi incluse în orice alt material de informare (pliant, material tipărit, buletin informativ etc.).România va informa Comitetul de monitorizare HiPERB prin rapoarte anuale cu privire la initiativele întreprinse în vederea asigurării publicităţii pentru lucrările cofinantate prin HiPERB.
 + 
Articolul A14Utilizarea euro1. Planul financiar, solicitarile de asistenţa, declaraţiile de cheltuieli, solicitarile de plati şi plăţile vor fi exprimate în euro.2. Plăţile privind sprijinul financiar, transferate de partea elena, vor fi exprimate în euro.3. Rata de conversie care va fi utilizata va fi cea publicată lunar de Banca Centrala Europeană la data la care declaraţia de cheltuieli este înregistrată în documentele contabile ale autorităţii competente pentru managementul financiar al proiectului/programului. În cazul în care aceste informaţii nu sunt disponibile, rata de conversie va fi decisa de autorităţile române şi de Fondul Monetar Internaţional.
 + 
Articolul A15Prevederi finale1. Aceasta anexa va intra în vigoare o dată cu intrarea în vigoare a Acordului privind Programul de cooperare pentru dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani şi rămâne în vigoare până la plata finala din ultimul an al programului.2. Rapoartele la care se face referire în cadrul art. A11, precum şi documentele schimbate între părţi vor fi redactate în limba engleza.3. Orice amendamente la prezenta anexa vor fi făcute în concordanta cu art. 10 din acord.––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x