ACORD din 19 octombrie 1999

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 2 mai 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHG 311 19/04/2000

între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene privind cooperarea şi asistenţa reciprocă între administraţiile lor vamale



Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, denumite în continuare părţi contractante,în dorinţa de a consolida şi de a dezvolta în continuare cooperarea dintre administraţiile vamale ale celor două tari,recunoscând ca infracţiunile la legislaţia vamală prejudiciază interesele sociale, economice, fiscale şi de alta natura ale ţărilor lor,increzatoare în faptul ca prin consolidarea cooperării dintre administraţiile lor vamale se va contribui la acţiuni mai eficiente pentru prevenirea, investigarea şi anihilarea infracţiunilor vamale, inclusiv a traficului ilicit de droguri şi de substanţe psihotrope, a traficului ilicit transfrontalier de arme, explozibili şi munitie, material nuclear, precum şi de obiecte de valoare culturală şi valori arheologice,considerând ca schimbul de experienta în domeniul pregătirii lucrătorilor vamali este o condiţie necesară pentru activitatea eficienta a administraţiilor lor vamale,având în vedere Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope din 20 decembrie 1988,ţinând seama de recomandarea Consiliului de Cooperare Vamală privind asistenţa administrativă reciprocă din 5 decembrie 1953,au convenit următoarele: + 
Titlul IPrevederi generale + 
Articolul 1DefiniţiiÎn sensul prezentului acord:a) Termenul legislaţie vamală înseamnă toate prevederile legale şi regulamentele aplicate de administraţiile vamale ale celor două părţi, care reglementează importul, exportul şi tranzitul mărfurilor, precum şi plasarea lor sub o procedură vamală, inclusiv măsurile de prohibitie, restrictie şi control.b) Termenul administraţie vamală înseamnă: în România, Direcţia Generală a Vamilor din cadrul Ministerului Finanţelor şi în Republica Elena, Direcţia Generală a Vamilor şi Accizelor din cadrul Ministerului Finanţelor.c) Termenul infracţiune vamală înseamnă orice încălcare sau orice încercare de încălcare a legislaţiei vamale.d) Termenul persoana înseamnă orice persoană fizica sau juridică.e) Termenul date personale înseamnă toate informaţiile referitoare la un individ identificat sau identificabil.f) Termenul livrare controlată înseamnă tehnica de a permite transporturilor ilicite sau suspecte de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe chimice controlate ori de substanţe substituite acestora sa iasa, sa treacă prin sau să între în teritoriul uneia sau al mai multor tari, cu ştiinţa şi sub supravegherea autorităţilor lor competente, în vederea identificarii persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor.g) Termenul administraţie solicitanta înseamnă administraţia vamală care solicită asistenţa.h) Termenul administraţie solicitată înseamnă administraţia vamală căreia i se solicita asistenţa.
 + 
Articolul 2Domeniul de aplicare a acordului1. Prin prezentul acord părţile contractante stabilesc cadrul cooperării şi asistenţei reciproce între administraţiile lor vamale.2. Cooperarea şi asistenţa reciprocă între cele doua părţi contractante se acordă în conformitate cu prevederile legislatiilor lor naţionale, în limitele competentei şi ale resurselor disponibile.
 + 
Titlul IIAsistenţa reciprocă + 
Articolul 3Domeniul de aplicareAdministraţiile vamale ale părţilor contractante îşi vor acorda asistenţa reciprocă în limitele competentelor ce le revin, în termenii prezentului acord, pentru prevenirea, investigarea şi combaterea infracţiunilor vamale.
 + 
Articolul 4Cai de comunicare1. Asistenţa reciprocă se acordă prin comunicarea directa între persoanele oficiale desemnate de conducătorii administraţiilor vamale respective ale părţilor contractante.2. În cazul în care administraţia vamală a părţii contractante căreia îi este adresată cererea nu are competenţa de a răspunde solicitării, aceasta va transmite cererea autorităţii competente.3. Corespondenta ce se va efectua în cadrul prezentului acord va fi purtata în limbile oficiale ale părţilor contractante, cu traducerea acesteia în limba engleza sau franceza.
 + 
Articolul 5Forma şi conţinutul cererilor de asistenţa1. Cererile conforme cu prezentul acord vor fi înaintate în scris. Documentele necesare pentru îndeplinirea cererilor le vor însoţi. Excepţie fac situaţiile urgente, când pot fi acceptate cereri verbale care vor fi confirmate în scris cat mai curând posibil.2. Cererile vor cuprinde următoarele informaţii:a) autoritatea care transmite cererea;b) obiectul şi motivul cererii;c) numele şi adresele persoanelor care fac obiectul investigatiilor, dacă sunt cunoscute;d) o descriere sumară a cazului investigat şi dispoziţiile legale aplicabile.
 + 
Articolul 6Asistenţa la cerere1. La cerere, administraţiile vamale ale părţilor contractante se vor informa dacă mărfurile exportate de pe teritoriul statului uneia dintre părţile contractante au fost importate în mod legal în teritoriul statului celeilalte părţi contractante. Aceasta informaţie va conţine procedurile vamale folosite la vamuirea mărfurilor.2. La cerere, administraţia solicitată va furniza, în măsura posibilităţilor sale legale, informaţii privind:a) mijloacele de transport suspectate de administraţia solicitanta de a fi fost folosite în comiterea unor infracţiuni vamale pe teritoriul statului în care se afla administraţia solicitanta;b) mărfurile cunoscute sau suspectate de administraţia solicitanta de a fi obiectul unor infracţiuni vamale;c) persoanele cunoscute sau banuite de administraţia solicitanta de a fi implicate în infracţiuni vamale;d) locurile unde sunt depozitate mărfurile şi unde se suspecteaza comiterea unor activităţi ilegale.3. Administraţia solicitată a unei părţi contractante va furniza, la cerere, toate informaţiile disponibile referitoare la activităţile care ar putea avea drept rezultat infracţiuni vamale pe teritoriul statului celeilalte părţi.4. Administraţiile vamale ale părţilor contractante îşi vor furniza, la cerere, informaţiile necesare referitoare la transportul şi expedierea mărfurilor, cum ar fi: documente administrative, de transport ori comerciale sau orice alta informaţie privind valoarea, originea şi destinaţia acestor mărfuri.5. La cererea uneia dintre părţile contractante, cealaltă parte contractantă, în conformitate cu legislaţia în vigoare pe teritoriul sau, va notifica sau se va îngriji ca autorităţile competente sa notifice acţiunile întreprinse sau deciziile adoptate de partea contractantă solicitanta, care sunt relevante pentru orice subiect care intră în domeniul de aplicare a prezentului acord, în legătură cu persoanele rezidente pe teritoriul tarii sale.6. La cerere şi în cadrul competentelor şi posibilităţilor sale administraţia vamală a oricăreia dintre părţile contractante exercita supraveghere specială, pentru o anumită perioada, asupra circulaţiei mărfurilor cunoscute sau suspectate de a constitui obiectul infracţiunilor vamale, inclusiv asupra circulaţiei persoanelor şi a mijloacelor de transport implicate.
 + 
Articolul 7Soluţionarea cererilor1. Administraţia solicitată va întreprinde toate eforturile necesare pentru a răspunde cererii. Informaţiile furnizate pot fi transmise şi prin mijloace electronice.2. Cererile de asistenţa înaintate conform acestui articol vor fi îndeplinite în conformitate cu legislaţia interna a statului în care se afla administraţia solicitată. În cazul în care soluţionarea unei cereri nu este posibila, administraţia solicitată va informa administraţia solicitanta despre acest lucru.3. Administraţia solicitată poate, la cererea administraţiei solicitante, sa procedeze la efectuarea investigatiilor necesare, inclusiv la examinarea persoanelor suspectate de a fi comis infracţiuni vamale.4. Administraţia solicitată poate, ca urmare a unei cereri înaintate de administraţia solicitanta, sa procedeze la verificări, controale şi investigaţii pentru a descoperi fapte referitoare la cazuri care intră în domeniul de aplicare a acestui acord şi în competenţa administraţiei vamale solicitate.5. O cerere a uneia dintre părţi de a urma o anumită procedura va fi îndeplinită în măsura în care acest lucru este posibil, în conformitate cu legislaţia părţii căreia i-a fost adresată cererea şi cu paragraful 2.6. În cazurile în care partea solicitanta înaintează o cerere de asistenţa pe care ea însăşi nu ar putea sa o îndeplinească, decizia referitoare la executarea acesteia rămâne la discretia părţii solicitate.
 + 
Articolul 8Asistenţa spontana1. Administraţiile vamale ale celor două părţi contractante îşi acorda asistenţa reciprocă, fără o cerere prealabilă, când considera ca acest lucru este necesar pentru aplicarea corecta a legislaţiei vamale, atunci când deţin informaţii privind:a) operaţiuni ilegale;b) mijloace sau metode noi, folosite în săvârşirea acestor operaţiuni;c) bunuri cunoscute ca fac obiectul infracţiunilor vamale;d) persoane despre care exista motive rezonabile să se creadă ca sunt implicate în infracţiuni vamale;e) mijloace de transport cunoscute sau suspectate de a fi fost folosite în comiterea infracţiunilor vamale.2. Asistenţa spontana menţionată mai sus va fi acordată de cele doua administraţii vamale mai ales în cazurile care ar putea implica daune substanţiale la adresa economiei, sănătăţii publice, siguranţei publice sau oricărui alt interes vital al celeilalte părţi contractante, cum ar fi traficul ilicit cu arme, explozibili şi munitie, cu material nuclear, stupefiante şi substanţe psihotrope, cu valori arheologice, lucrări de arta sau cu alte opere culturale de valoare.
 + 
Articolul 9Livrări controlate1. În conformitate cu legislatiile naţionale ale statelor lor, administraţiile vamale ale părţilor contractante pot cădea de acord să aplice metoda livrărilor controlate în scopul detectarii persoanelor implicate în traficul ilicit.2. Livrările controlate pot avea loc fie cu lăsarea mărfii intacte, fie cu confiscarea mărfii într-o etapa intermediara sau cu îndepărtarea ei ori cu înlocuirea mărfii în întregime sau parţial.3. Administraţiile vamale ale părţilor contractante stabilesc forma şi mijloacele aplicării metodei de livrare controlată în fiecare caz, precum şi aranjamentele financiare.4. Rezultatele livrării controlate sunt notificate reciproc cat mai curând posibil.
 + 
Articolul 10Confidenţialitatea1. Informaţiile, documentele şi alte date primite în cadrul acordării de asistenţa reciprocă pot fi folosite de administraţia solicitanta numai pentru scopurile definite în prezentul acord şi numai de către autorităţile competente, inclusiv în proceduri judiciare sau administrative.Aceste informaţii, documente şi celelalte date pot fi folosite de administraţia solicitanta în alte scopuri sau de către alte autorităţi numai cu consimţământul prealabil, în scris, în acest sens al părţii contractante solicitate.2. La cererea administraţiei solicitate informaţiile, documentele şi alte date furnizate în conformitate cu prezentul acord vor fi tratate drept confidenţiale de către administraţia solicitanta.3. Informaţiilor, documentelor şi celorlalte date furnizate în baza acestui acord li se va acorda în ţara primitoare acelaşi grad de confidenţialitate oficială pe care ţara respectiva o aplica informaţiilor, documentelor şi celorlalte date obţinute pe teritoriul sau.4. În cazul în care exista un schimb de date personale în cadrul acestui acord, părţile contractante le vor asigura aceeaşi protecţie ca şi cea aplicată de partea care le furnizează, în conformitate cu legislaţia în vigoare pe teritoriul statului acelei părţi contractante.
 + 
Articolul 11Dosare şi documente1. Originalele dosarelor, documentelor şi ale altor materiale vor fi solicitate numai în cazurile în care copiile certificate de pe acestea sunt insuficiente. La cerere expresă, copii de pe aceste dosare, documente şi alte materiale vor fi certificate în mod corespunzător.2. Dosarele, documentele şi alte informaţii transmise vor fi înapoiate cat mai curând posibil; drepturile părţii contractante solicitate sau ale unor terţe părţi menţionate în acestea nu vor fi afectate.
 + 
Articolul 12Experţi şi martori1. Administraţia vamală a unei părţi contractante poate să îşi autorizeze angajaţii, la cererea administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante, sa compara ca martori în proceduri judiciare sau administrative, legate de domeniul de aplicare a prezentului acord, pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.2. Cu acordul administraţiei solicitate angajaţii administraţiei solicitante pot avea consultări cu angajaţii din teritoriu ai acesteia din urma în legătură cu investigaţii sau cu rapoarte referitoare la infracţiuni vamale care prezintă interes pentru administraţia solicitanta şi pot examina datele relevante.
 + 
Articolul 13Excepţii de la obligativitatea de a acorda asistenţaÎn cazurile în care administraţia solicitată considera ca răspunsul la solicitare ar putea prejudicia suveranitatea, securitatea, ordinea publică sau alte aspecte esenţiale ale intereselor sale naţionale, aceasta poate refuza sa acorde asistenţa sau sa condiţioneze soluţionarea acestei solicitări de îndeplinirea anumitor condiţii. În cazul în care asistenţa este refuzată, motivul refuzului va fi transmis, în scris şi fără întârziere, administraţiei solicitante.
 + 
Articolul 14Cheltuieli cu asistenţaPărţile contractante renunţa la orice pretenţii de rambursare a cheltuielilor ocazionate de punerea în aplicare a prezentului acord, exceptând cheltuielile pentru martori şi onorariile pentru experţi, care vor fi acoperite de administraţia solicitanta.
 + 
Titlul IIICooperarea vamală + 
Articolul 15Domeniul cooperării1. Administraţiile vamale ale celor două părţi contractante îşi vor dezvolta cooperarea în domeniul vamal în cel mai înalt grad posibil. Părţile contractante vor cauta sa coopereze în special în următoarele domenii:a) crearea şi menţinerea canalelor de comunicaţie între administraţiile lor vamale, în probleme de interes reciproc;b) facilitarea unei coordonari efective între administraţiile lor vamale;c) orice alte probleme administrative referitoare la prezentul acord, care pot necesita, când va fi cazul, acţiuni comune.2. În cadrul acestui acord cooperarea vamală va include toate problemele legate de aplicarea legislaţiei vamale.
 + 
Articolul 16Cooperarea în domeniul procedurilor vamalePărţile contractante vor face schimb de informaţii şi experienta cu privire la măsurile de perfecţionare a tehnicilor şi procedurilor vamale, precum şi a sistemelor computerizate, în conformitate cu prevederile acestui acord.
 + 
Articolul 17Cooperarea în pregătirea personalului1. Administraţiile vamale îşi vor acorda orice fel de asistenţa în domeniul pregătirii profesionale a personalului administraţiilor lor vamale.2. În acest scop fiecare parte contractantă, în limitele competentelor sale, va accepta includerea în programele proprii de pregătire profesională sau în seminarele organizate pentru lucrătorii săi vamali, a unor reprezentanţi oficiali ai administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante, pentru ridicarea nivelului lor profesional prin pregătire teoretică şi practica.3. Părţile contractante vor face schimb de informaţii şi experienta cu privire la metode şi mijloace noi de prevenire, investigare şi combatere a infracţiunilor vamale, precum şi a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi îşi vor acorda reciproc orice alt fel de asistenţa tehnica, prin schimb de cunoştinţe profesionale, ştiinţifice şi tehnice referitoare la reglementările şi la procedurile vamale.
 + 
Titlul IVPrevederi finale + 
Articolul 18Aplicarea acordului1. Autorităţile competente în aplicarea acestui acord sunt, în România, Direcţia Generală a Vamilor din cadrul Ministerului Finanţelor şi în Republica Elena, Direcţia Generală a Vamilor şi Accizelor din cadrul Ministerului Finanţelor, care pot comunică direct în vederea soluţionării problemelor care apar în cadrul acestui acord şi care, după consultări, vor emite directive administrative pentru punerea în practica a acestui acord şi se vor strădui, prin buna înţelegere, sa rezolve problemele sau nelamuririle apărute din interpretarea sa ori în cursul aplicării sale.2. De asemenea, ele pot proceda, prin aranjamente speciale, la un schimb de funcţionari vamali, în calitate de persoane de contact, în scopul cooperării operative şi al coordonării acţiunilor comune în aplicarea acestui acord.
 + 
Articolul 19Intrarea în vigoare1. Prezentul acord va intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părţile contractante şi-au notificat reciproc, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor interne în vederea intrării sale în vigoare.2. Părţile sunt de acord ca reprezentanţii administraţiilor lor vamale să se intalneasca o dată pe an pentru a discuta probleme privind aplicarea acestui acord, dacă nu stabilesc în scris ca o astfel de intalnire nu este necesară.3. Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 5 ani şi se va prelungi pe noi perioade de câte 5 ani dacă nici una dintre părţile contractante nu îl denunta.4. Prezentul acord poate fi denunţat printr-o notificare scrisă transmisă pe cale diplomatică, caz în care acesta îşi va inceta valabilitatea în termen de 6 luni de la primirea respectivei notificări.Încheiat la Atena la 19 octombrie 1999, în câte doua exemplare originale în limbile română, greaca şi engleza, fiecare text având aceeaşi valabilitate. În caz de divergenta de interpretare va prevala textul în limba engleza.Pentru Guvernul României,Nini Sapunaru,directorul general alDirecţiei Generale a VamilorPentru Guvernul Republicii Elene,Harilaos Alamanos,secretar general înMinisterul Finanţelor––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x