între Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind retehnologizarea cu mărirea puterii instalate a hidroagregatelor la Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I
Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia, denumite în continuare părţi contractante,având în vedere prevederile:– Acordului dintre Republica Populara Română şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963, denumit în continuare Acordul din 1963;– Acordului dintre Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind modificarea şi completarea Acordului dintre Republica Populara Română şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963, semnat la Belgrad la 10 septembrie 1976, denumit în continuare Acordul din 1976;– Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind condiţiile extinderii colaborării pentru utilizarea potenţialului hidroenergetic al Dunării, semnat la Bucureşti la 19 februarie 1977, denumit în continuare Acordul din 1977;– Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Consiliul Executiv Federal al Adunării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind extinderea în continuare a colaborării pentru utilizarea potenţialului hidroenergetic al Dunării, semnat la Belgrad la 22 mai 1987, denumit în continuare Acordul din 1987,în dorinţa:– de a se utiliza cat mai complet potenţialul hidroenergetic al Dunării;– de a se îmbunătăţi caracteristicile hidroenergetice ale centralelor Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I, denumit în continuare Sistemul Porţile de Fier I;– de a se prelungi durata de viaţa a hidroagregatelor din centralele Sistemului Porţile de Fier I;– de a se păstra importanţa Sistemului Porţile de Fier I în cadrul sistemului energetic al fiecărei tari,au convenit următoarele: +
Articolul 1Părţile contractante sunt de acord ca:Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, denumita în continuare beneficiarul român, a Societăţii Comerciale "Hidroelectrica" – S.A. Bucureşti, din cadrul Companiei Naţionale de Electricitate, BucureştişiJavno preduzece za proizvodnju hidroelektricne energije "Djerdap", cu sediul la Kladovo, denumita în continuare beneficiarul iugoslav, din cadrul Javno preduzece "Elektroprivreda Srbije", Beograd,în calitate de beneficiari,în temeiul art. 10 pct. 3 şi 8 din Acordul din 1963 şi în condiţiile prezentului acord:a) sa realizeze retehnologizarea fiecărui hidroagregat din centralele hidroelectrice de la Sistemul Porţile de Fier I cu mărirea puterii unitare de proiect de la 175 MW la 190 MW, în vederea creşterii gradului de siguranţă şi a puterii instalate la aceste centrale; … b) sa realizeze retehnologizarea hidroagregatelor din centrala română şi centrala iugoslava, în conformitate cu documentaţiile tehnice prevăzute la art. 6 lit. A.a), respectiv la art. 6 lit. B.a) din prezentul acord. … +
Articolul 2Beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav vor executa lucrările prevăzute la art. 1, fiecare pe partea sa a Sistemului Porţile de Fier I, după o dinamica proprie, şi vor suporta cheltuielile necesare pentru executarea acestora. +
Articolul 3Beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav, în conformitate cu prezentul acord, vor încheia un contract prin care vor reglementa toate drepturile şi obligaţiile reciproce în legătură cu retehnologizarea cu mărirea puterii instalate a hidroagregatelor. +
Articolul 41. Părţile contractante sunt de acord ca execuţia lucrărilor prevăzute la art. 1 şi exploatarea hidroagregatelor retehnologizate sa nu afecteze drepturile şi obligaţiile beneficiarilor privind utilizarea potenţialului hidroenergetic disponibil al Dunării la Sistemul Porţile de Fier I în condiţiile stabilite în Acordul din 1987 şi în Convenţia dintre Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea şi întreţinerea Sistemelor hidroenergetice şi de navigaţie Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II, semnată la 16 mai 1998 la Drobeta-Turnu Severin, denumita în continuare Convenţia din 1998.2. Beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav vor stabili prin contractul prevăzut la art. 3 modul de împărţire în părţi egale a potenţialului hidroenergetic al Dunării la Sistemul Porţile de Fier I în timpul execuţiei şi după terminarea lucrărilor prevăzute la art.1.3. Beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav vor determina în comun, împreună cu furnizorii hidroagregatelor pentru ambele părţi contractante, caracteristicile hidroenergetice reale ale hidroagregatelor retehnologizate.Caracteristicile tehnice de proiect ale hidroagregatelor retehnologizate se vor stabili prin contractul prevăzut la art. 3. +
Articolul 5Beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav sunt obligaţi ca fiecare pe partea sa a Sistemului Porţile de Fier I sa organizeze executarea lucrărilor prevăzute la art. 1, astfel încât sa nu stânjenească exploatarea energetica şi navigaţia, în conformitate cu documentele deja încheiate între părţile contractante sau beneficiari şi sa nu pericliteze stabilitatea obiectului principal. +
Articolul 6Părţile contractante au convenit ca beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav să îşi îndeplinească obligaţiile stabilite la art. 1, după cum urmează:A. Beneficiarul român:a) sa elaboreze documentaţia tehnica pentru retehnologizarea cu mărirea puterii instalate a hidroagregatelor din hidrocentrala română; … b) să execute lucrările de pe teritoriul român prevăzute la art. 1; … c) să asigure exploatarea, întreţinerea şi înlocuirea sau reconstructia instalaţiilor şi lucrărilor de pe teritoriul român, prevăzute la art. 1, pe toată durata de existenta a Sistemului Porţile de Fier I; … d) sa suporte eventualele pagube care apar prin execuţia lucrărilor prevăzute la lit. A.b) şi prin exploatarea hidroagregatelor retehnologizate. … B. Beneficiarul iugoslav:a) sa elaboreze documentaţia tehnica pentru retehnologizarea cu mărirea puterii instalate a hidroagregatelor din hidrocentrala iugoslava; … b) să execute lucrările de pe teritoriul iugoslav prevăzute la art. 1; … c) să asigure exploatarea, întreţinerea şi înlocuirea sau reconstructia instalaţiilor şi lucrărilor de pe teritoriul iugoslav, prevăzute la art. 1, pe toată durata de existenta a Sistemului Porţile de Fier I; … d) sa suporte eventualele pagube care apar prin execuţia lucrărilor prevăzute la lit. B.b) şi prin exploatarea hidroagregatelor retehnologizate. … +
Articolul 7Părţile contractante sunt de acord ca beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav sa realizeze retehnologizarea cu mărirea puterii instalate de proiect a hidroagregatelor de la 175 MW la 190 MW pe hidroagregat, fiecare în hidrocentrala sa, conform nevoilor şi planului dinamic ale fiecărui beneficiar, în funcţie de starea tehnica a hidroagregatelor existente.După terminarea lucrărilor prevăzute la art. 1 hidrocentralele Sistemului Porţile de Fier I vor avea pe teritoriul statului fiecărei părţi contractante puterea instalata totală de 1.140 MW. +
Articolul 8Părţile contractante sunt de acord ca pentru rationalizarea şi reducerea cheltuielilor de execuţie a lucrărilor prevăzute la art. 1 beneficiarii pot utiliza toate formele de colaborare, respectând legislaţia în vigoare din cele doua tari, cum ar fi: licitaţii comune, colaborarea între firmele din România şi Republica Federala Iugoslavia, creditări reciproce sau apelarea la credite de la terţi, înfiinţarea unor întreprinderi mixte etc. +
Articolul 9Părţile contractante sunt de acord ca beneficiarul român şi beneficiarul iugoslav, în scopul inlaturarii dificultăţilor care ar putea frana execuţia lucrărilor, să îşi poată face reciproc împrumuturi de materiale, utilaje, echipamente, piese de schimb, combustibil, energie şi prestări de servicii în valoare de până la 2.000.000 (doua milioane) USD pe an, pentru fiecare parte, în condiţiile pe care le vor stabili în comun prin contracte între beneficiari. +
Articolul 10Comisia mixtă româno-iugoslava pentru Porţile de Fier, înfiinţată prin art. 11 din Acordul din 1963, denumita în continuare Comisia mixtă, se va îngriji de aplicarea prezentului acord şi a contractului încheiat între beneficiari privind realizarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în prezentul acord. Comisia mixtă va rezolva şi eventualele litigii dintre beneficiari care ar putea aparea în legătură cu execuţia lucrărilor prevăzute la art. 1 şi cu exploatarea hidroagregatelor retehnologizate, în cazurile şi în limitele prevăzute în contractul dintre beneficiari. +
Articolul 11În cazul în care una dintre părţile contractante desemnează alt beneficiar în locul celui prevăzut la art. 1, toate drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezentul acord şi prin contractul încheiat între beneficiari se transmit asupra noului beneficiar. +
Articolul 12Eventualele diferende privind interpretarea şi aplicarea prezentului acord se vor soluţiona de Comisia mixtă. Dacă în cadrul Comisiei mixte nu se va ajunge la un acord, problemele litigioase se vor soluţiona de părţile contractante pe cale diplomatică. +
Articolul 13După terminarea lucrărilor prevăzute la art. 1 Comisia mixtă va întocmi procese-verbale prin care va constata terminarea acestora, punerea în funcţiune a hidroagregatelor retehnologizate şi îndeplinirea obligaţiilor reciproce ale beneficiarilor prevăzute în prezentul acord. Procesele-verbale vor fi supuse spre aprobare părţilor contractante. +
Articolul 14Părţile contractante vor adapta, respectiv vor extinde prevederile Convenţiei din 1998 la exploatarea Sistemului Porţile de Fier I în condiţiile prezentului acord. +
Articolul 15Părţile contractante sunt de acord ca Protocolul de trecere a frontierei de stat româno-iugoslave în legătură cu realizarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963, să se aplice şi în legătură cu realizarea prevederilor prezentului acord. +
Articolul 16În cazul în care pe baza studiilor şi proiectelor ulterioare Comisia mixtă va stabili, la propunerea beneficiarilor, ca este justificat din punct de vedere energetic şi economic să se execute câte un hidroagregat suplimentar pe fiecare parte la Sistemul Porţile de Fier I, va propune părţilor contractante încheierea unui nou acord. +
Articolul 17Prezentul acord se aplică pe toată durata de existenta a Sistemului Porţile de Fier I şi se va inainta spre aprobare conform prevederilor legislaţiei naţionale a statului fiecărei părţi contractante.Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părţile contractante se înştiinţează reciproc, în scris, asupra îndeplinirii cerinţelor legislaţiei lor interne pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.Semnat la Kladovo la 16 octombrie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba sarba, ambele texte fiind egal autentice.Pentru Guvernul României,Eugeniu TanasePentru Guvernul federalal Republicii Federale Iugoslavia,prof. dr. Dragan Kostici––