ACORD din 15 septembrie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 12 iulie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHG 637 20/06/2002
ActulCONTINUT DEHG 637 20/06/2002

între guvernele ţărilor balcanice privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul agriculturii*)



–––Notă *) Traducere.Guvernele ţărilor balcanice, denumite în continuare părţi contractante,reafirmandu-şi adeziunea la principiile Cartei Naţiunilor Unite, Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o noua Europa, precum şi la principiile şi regulile general recunoscute ale dreptului internaţional,impartasind viziunea comuna asupra cooperării lor regionale ca parte a procesului de integrare din Europa, pe baza drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prosperitatii prin libertate economică, justiţiei sociale şi securităţii şi stabilitatii, care este deschisă pentru interactiune cu alte tari, iniţiative regionale şi organizaţii internaţionale şi instituţii financiare,exprimand dorinţa ţărilor şi popoarelor lor de colaborare rodnica şi constructivă într-o gama larga de domenii ale activităţii economice, în scopul de a transforma regiunea lor într-una paşnică, stabilă şi prospera,recunoscând ca, datorită continuităţii geografice şi condiţiilor geomorfologice şi climaterice similare, intampina probleme comune în domeniul agricol, care trebuie abordate într-o maniera coordonata, precum şi interese comune, care pot fi mai bine urmărite prin acţiuni comune, ca o contribuţie la realizarea unui grad mai înalt de integrare a părţilor contractante în economia europeană şi mondială,luând în considerare Comunicatul comun al primei intalniri a ministrilor agriculturii din ţările balcanice de la Salonic din 29 ianuarie 2000,au convenit următoarele: + 
Articolul 1Domenii de cooperareCooperarea în domeniul agriculturii şi alimentaţiei va cuprinde, printre altele, următoarele sectoare:a) producţia vegetala, inclusiv producţia de legume şi fructe;b) producţia animala şi produse de origine animala;c) producţia de nutreturi;d) securitatea alimentara şi siguranţa alimentara;e) tratamentul după recoltare şi industria alimentara;f) marketing agricol;g) încurajarea comerţului cu produse agricole în cadrul acordurilor bilaterale şi multilaterale de comerţ liber;h) cercetarea agricolă;i) biotehnologia şi ingineria genetica;j) educaţie agricolă, extensie şi servicii de instruire;k) depozitarea produselor agricole;l) controlul fitosanitar al plantelor;m) serviciile şi controlul veterinar;n) silvicultura şi protecţia pădurilor;o) administrarea şi cartografierea terenurilor;p) mecanizare şi echipament agricol;q) eroziunea solului, alimentare cu apa, managementul apei şi irigaţii;r) conservarea resurselor naturale şi protecţia mediului;s) pescuit şi produse de acvacultura;t) dezvoltare rurală;u) producţia de seminţe;v) agricultura organică.
 + 
Articolul 2AplicareCooperarea în domeniul agriculturii va fi asigurata prin:a) schimb de informaţii şi de documentaţii tehnice şi ştiinţifice;b) schimb de material genetic şi biologic;c) schimb de informaţii privind desfăşurarea cercetării ştiinţifice;d) schimb de vizite de experţi, cercetători şi consultanţi;e) organizarea de programe de instruire, seminarii, conferinţe şi intalniri în oricare dintre tari;f) înfiinţarea de centre sau de instituţii ştiinţifice comune pentru evaluare şi implementare în teren, precum şi pentru stimularea cercetării;g) cooperare multilaterala (cu alte tari, Uniunea Europeană şi/sau organizaţii internaţionale) pentru facilitarea reformei economice, precum şi elaborarea şi implementarea proiectelor regionale, în vederea îmbunătăţirii sistemelor de producţie şi marketing;h) încurajarea societăţilor mixte între sectoarele cooperativ, public şi privat ale tuturor părţilor contractante, inclusiv a întreprinderilor din domeniul producţiei de inputuri, marketing şi comerţ exterior.
 + 
Articolul 3Consiliul Ministrilor Agriculturii1. Consiliul care va fi înfiinţat cu participarea ministrilor agriculturii este principalul organ reglementar de decizie pentru implementarea prezentului acord.2. Consiliul Ministrilor Agriculturii, denumit în continuare Consiliu, se va intalni o dată pe an. O şedinţa specială poate fi organizată dacă este necesar. Fiecare dintre părţile contractante este indreptatita să solicite o intalnire.3. În vederea realizării obiectivelor menţionate în prezentul acord Consiliul:a) va decide asupra tuturor problemelor care ţin de scopul prezentului acord;b) va analiza toate chestiunile prezentate de organele subordonate şi va decide în consecinţa asupra lor;c) va înfiinţa organe subordonate, centre afiliate şi instituţii, le va stabili sarcini, va defini, va modifica sau va încheia mandatele lor;d) va analiza orice alte probleme conexe după cum se va considera oportun.4. Toate deciziile Consiliului se vor lua prin consens.
 + 
Articolul 4Organe subsidiare1. Organele subsidiare vor îndeplini mandatul care le este încredinţat de Consiliu, vor elabora proiecte comune şi vor urmări, de asemenea, implementarea unor astfel de proiecte/activităţi în domeniile lor de competenţa.2. Organele subsidiare vor prezenta Consiliului rapoarte asupra progresului activităţii lor, precum şi recomandări relevante.
 + 
Articolul 5Preşedintele în exerciţiu1. Preşedintele în exerciţiu va convoca intalnirile, va coordona toate activităţile realizate în cadrul prezentului acord şi va asigura conducerea corecta a lucrărilor, precum şi implementarea deciziilor adoptate de Consiliu.2. Preşedinţia va fi exercitată prin rotaţie, pe termen de câte un an, de către fiecare dintre părţile contractante, în ordinea alfabetica stabilită conform alfabetului englez.3. Dacă preşedinţia este refuzată de o parte contractantă, acest lucru va fi comunicat în scris, prin canale diplomatice, celorlalte părţi contractante. În acest caz preşedinţia va fi asumată de următoarea parte contractantă.
 + 
Articolul 6Comitetul Inaltilor FuncţionariComitetul Inaltilor Funcţionari, reprezentând miniştrii agriculturii ai părţilor contractante şi actionand în numele lor, este împuternicit cu următoarele competente:a) analiza activităţilor organelor subordonate, evaluarea implementarii deciziilor Consiliului şi elaborarea de recomandări alternative pentru a fi prezentate Consiliului;b) discutarea aspectelor legate de coordonarea şi cooperarea cu organe înrudite, informarea Consiliului asupra acestor aspecte şi elaborarea, dacă este necesar, de recomandări pertinente;c) studierea aspectelor organizatorice ale activităţilor relevante, participarea la elaborarea calendarului preliminar al acţiunilor, luarea deciziilor în probleme relevante, cu excepţia aspectelor ce ţin de competenţa Consiliului şi a preşedintelui în exerciţiu.
 + 
Articolul 7Secretariatul1. Serviciile de secretariat vor fi asigurate de ministerul agriculturii din ţara care deţine preşedinţia.2. Secretariatul va funcţiona sub autoritatea preşedintelui în exerciţiu.3. Toate documentele emise de Secretariat vor fi în limba engleza.
 + 
Articolul 8Centre afiliate1. Centrele sau instituţiile afiliate se înfiinţează cu aprobarea Consiliului pentru a deservi toate părţile contractante interesate, pe domenii specifice de cooperare.2. Centrele respective vor lucra în strânsă legătură cu organele subordonate relevante conform domeniilor lor specifice de activitate.3. Rezultatele activităţilor centrelor au caracter consultativ.4. Rezultatele vor fi utilizate conform normelor dreptului internaţional în materia proprietăţii intelectuale.
 + 
Articolul 9Contribuţii financiare1. Pe baza deciziei Consiliului vor fi create fonduri speciale. Structura şi modul de operare ale fondurilor vor fi determinate prin reguli şi regulamente decise de Consiliu.2. În acest scop vor fi binevenite contribuţii ale părţilor contractante, organizaţiilor internaţionale, ale instituţiilor şi ţărilor donatoare, în măsura în care condiţiile în care sunt acordate aceste contribuţii sunt conforme cu principiile prezentului acord.
 + 
Articolul 10Rezolvarea diferendelorOrice diferend între părţile contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi soluţionat, pe cat posibil, în mod amical, prin consultări sau negocieri între părţile contractante. Ori de câte ori va fi necesar diferendele vor fi prezentate Consiliului pentru analiza şi măsuri corespunzătoare, în conformitate cu dreptul internaţional.
 + 
Articolul 11Amendamente1. Oricare parte contractantă poate propune amendamente şi completări la acest acord şi le poate prezenta Consiliului pentru analiza şi aprobare.2. Amendamentele şi completările la prezentul acord, aprobate conform paragrafului 1, vor face obiectul ratificării, acceptării sau aprobării de către părţile contractante şi vor intra în vigoare conform procedurii stabilite la art. 12 şi 14.
 + 
Articolul 12Ratificare, acceptare şi aprobare1. Prezentul acord este supus ratificării, acceptării sau aprobării de către părţile contractante semnatare.2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depozitate la depozitar.
 + 
Articolul 13RezerveDispoziţiile prezentului acord nu vor afecta drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor contractante în calitatea lor de părţi la alte acorduri internaţionale sau de membre ale unor organizaţii internaţionale, ca de exemplu Uniunea Europeană.
 + 
Articolul 14Intrarea în vigoare1. Prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care cel puţin două treimi din numărul părţilor contractante şi-au depus instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare.2. Pentru fiecare dintre părţile contractante care va ratifica, va accepta sau va aproba prezentul acord după data intrării în vigoare, astfel cum este prevăzut la paragraful 1, acordul va intra în vigoare la data depunerii respectivelor instrumente.
 + 
Articolul 15DepozitarRepublica Turcia va fi depozitarul prezentului acord.Ca mărturie a acestora, subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezentul acord.Semnat la Istanbul la 15 septembrie 2001, într-un singur exemplar original, în limba engleza:– domnul Yiorgos Anomeritis – ministrul agriculturii, Grecia;– domnul Jovan Damceski – ministrul agriculturii, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei;– domnul Mehmed Dikme – ministrul agriculturii, Republica Bulgaria;– domnul Agron Duka – ministrul agriculturii, Republica Albania;– domnul prof. dr. Husnu Yusuf Gokalp – ministrul agriculturii, Republica Turcia;– doamna Behija Hadzihajdarevic – ministrul agriculturii, Bosnia-Hertegovina;– domnul Zlatan Kikic – ambasador, Republica Federala Iugoslavia;– domnul Adrian Aurelian Raducan – secretar de stat, România.––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x