ACORD din 14 decembrie 2022

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 9 februarie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUACT ADITIONAL 07/06/2023
ActulACTUALIZEAZA PEACORD 14/12/2022
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 102 din 8 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 februarie 2023.

(Acordul)*
SGG și OCDE (denumite în continuare individual parte și denumite colectiv părțile) au convenit următoarele:
* Traducere.1.ObiectSGG este de acord să finanțeze activitatea pe care OCDE o va desfășura, ca parte a programului său de lucru și a bugetului pentru 2022-2023 (Domeniul de rezultate 4.3.1 privind eficacitatea sectorului public), în sprijinul înființării Centrului de excelență pentru obiectivele de dezvoltare durabilă în România (anexa 1 – Termeni de referință și anexa 2 – Bugetul estimativ). Din perspectiva SGG, parte a C14 – Bună guvernare, Reforma 2 – Întărirea coordonării la centrul Guvernului printr-o abordare integrată și coerentă a inițiativelor în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării durabile, Ținta 415 – 2000 Funcționari publici calificați drept „expert în dezvoltare durabilă“ în instituțiile publice de la nivel central și local.2.ContribuțieSGG se angajează prin prezenta să furnizeze OCDE o contribuție în valoare de 165.000 EUR (o sută șaizeci și cinci de mii de euro). Această contribuție este din bugetul aprobat de Secretariatul General al Guvernului, conform anexei nr. 2 la Decizia de finanțare nr. 20/13.121 din 3.05.2022, detaliată, la Componenta 14, Reforma 2, la art. 60.01 „Fonduri europene nerambursabile“; aceasta nu va avea niciun impact asupra raportului juridic dintre SGG și OCDE.Contribuția se va plăti în conformitate cu următorul grafic:– 70% la semnarea prezentului acord și primirea facturii corespunzătoare de la OCDE; și– 30% la finalizarea activităților și rezultatelor din Acord, respectiv la momentul livrării documentelor ce fac obiectul asistenței tehnice și primirii facturii corespunzătoare de la OCDE.Această contribuție poate fi utilizată pentru a acoperi cheltuielile efectuate în conformitate cu prezentul acord. OCDE va administra contribuția în conformitate cu regulamentele sale financiare și cu alte reguli, politici și proceduri relevante ale OCDE, care prevăd în prezent o taxă de recuperare a costurilor administrative aplicată la suma totală a contribuției.Cheltuielile vor fi înregistrate în conturile OCDE, care urmează principiile contabile general acceptate și care fac obiectul auditului în conformitate cu regulile standard de audit ale OCDE.3.RapoarteSGG este de acord ca cerințele de raportare financiară să fie îndeplinite printr-o declarație de cheltuieli, în conformitate cu formatul standard de raportare OCDE, la finalizarea lucrărilor.SGG va primi un raport narativ final la finalizarea lucrărilor.4.Proprietate intelectualăRezultatele lucrării, indiferent de formă, vor rămâne proprietatea exclusivă a OCDE.5.ContinuareContinuarea oricăror rezultate dincolo de 2022 este condiționată de includerea unor astfel de rezultate în Programul de lucru și buget al OCDE („PLB“) 2023-2024.(la 21-07-2023,
Clauza 5. din Acord a fost modificată de Punctul 1. din ACTUL ADIȚIONAL din 7 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 iulie 2023
)
6.Destinații cu risc mareÎn cazul în care contribuția implică misiuni ce urmează să fie efectuate în destinații cu risc ridicat și dacă OCDE consideră că există un risc inacceptabil pentru securitatea personalului și a experților OCDE, OCDE poate anula sau suspenda imediat o parte sau toate activitățile programate sau să rezilieze prezentul acord. OCDE va discuta cu SGG posibilitatea de a relua lucrările la o dată ulterioară sau de a desfășura activitățile într-o altă locație. În cazul rezilierii, SGG va acoperi numai cheltuielile suportate sau angajate irevocabil de OCDE, precum și orice cheltuieli suportate sau angajate ulterior de OCDE ca urmare a rezilierii unor astfel de angajamente.7.Puncte de contactPărțile au desemnat următoarele persoane ca puncte de legătură pentru activitățile legate de prezentul acord:Secretariatul General al Guvernului României – Departamentul dezvoltare durabilăIleana Luminița Bălălău,director, Direcția strategii, programe și proiecte de dezvoltare durabilă luminita.balalau@gov.ro Tel. (+40) 722 400 457 OCDEMisha Kaur,analist de politici – lider de capacitate inovatoare guvernanță publică misha.kaur@oecd.org Tel. (+33) 6 73 84 34 148.Durata AcorduluiPrezentul Acord intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului de aprobare a Acordului.Prezentul acord încetează la finalizarea de către părți a activităților prevăzute în anexa 1, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2024.(la 21-07-2023,
Clauza 8. din Acord a fost modificată de Punctul 2. din ACTUL ADIȚIONAL din 7 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 iulie 2023
)
9.Conduită și eticăIntenția SGG și a OCDE este ca:a)nicio ofertă, cadouri, plăți, beneficii sau avantaje de orice fel care ar putea fi interpretate ca practici ilegale sau corupte nu vor fi acceptate de niciuna dintre părți în cursul negocierii și implementării prezentului acord;b)să fie evitate toate conflictele de interese în legătură cu executarea prezentului acord și/sau implementarea acestuia; șic)niciunul dintre fondurile furnizate în temeiul prezentului acord nu este utilizat pentru a oferi sprijin persoanelor sau entităților asociate cu terorismul sau în sprijinul traficului de droguri sau de persoane.În cazul în care, în orice etapă, una dintre părți ia cunoștință sau suspectează că unul dintre membrii personalului său se angajează într-un comportament interzis la a), b) sau c) de mai sus, aceasta va investiga imediat problema și, dacă ancheta demonstrează că a avut loc o conduită greșită, va informa cealaltă parte și va lua toate măsurile rezonabile în conformitate cu regulile și politicile sale pentru a se asigura că situația încetează și nu se mai repetă.10.ConfidențialitatePrezentul acord nu va fi pus la dispoziția publicului fără acordul prealabil scris al părților, cu excepția auditorilor respectivi ai părților. Totuși, aceasta nu limitează în niciun fel dreptul oricărei părți de a dezvălui existența, obiectul sau valoarea contribuției furnizate de SGG către OCDE în temeiul prezentului acord.11.AmendamentePrezentul acord poate fi modificat numai prin acordul scris al părților.12.Încetarea AcorduluiÎn cazul unei încălcări semnificative a Acordului de către OCDE, care nu a fost remediată într-o perioadă convenită cu SGG, inclusiv în cazul în care este documentat că întreaga contribuție sau o parte din contribuție nu a fost utilizată în conformitate cu Acordul și/sau că OCDE s-a angajat cu bună știință într-un comportament interzis în temeiul articolului 9 a), b) sau c) de mai sus, SGG poate, în urma consultării cu OCDE, să rezilieze Acordul și să pretindă rambursarea fondurilor utilizate într-o manieră incompatibilă cu prevederile din acest Acord.SGG va acoperi totuși orice cheltuieli suportate sau angajate irevocabil cu bună-credință de către OCDE pentru proiect până la data efectivă a rezilierii, precum și orice cheltuieli suportate sau angajate ulterior de OCDE ca urmare a obligației de a-și rezilia angajamentele, nedepășind suma totală a contribuției indicate la articolul 2.13.Soluționarea litigiilorOrice dispută, controversă sau reclamație, care decurge din sau este legată de prezentul acord sau de încălcarea, rezilierea ori nulitatea acestuia, va fi soluționată prin arbitraj în conformitate cu Regulile de arbitraj 2012 ale Curții Permanente de Arbitraj. Numărul de arbitri va fi unu. Limba care va fi folosită în procedurile arbitrale va fi engleza. Locul arbitrajului va fi Paris (Franța). Părțile renunță în mod expres la dreptul lor de a solicita anularea oricărei hotărâri pronunțate de tribunalul arbitral.14.Privilegii și imunitățiNimic din prezentul acord nu va fi interpretat ca o renunțare la privilegiile și imunitățile de care se bucură OCDE ca organizație internațională.15.SemnăturăAcest acord este încheiat în două exemplare originale în limba engleză și semnat în mod corespunzător de reprezentanții autorizați ai SGG și OCDE.Prezentul acord anulează și înlocuiește acordul anterior. La data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a prezentului acord, acordul anterior încetează să mai producă efecte juridice.
Semnată de:
Pentru Secretariatul General al Guvernului României:
Victor Moraru, Data: 14 decembrie 2022
beneficiar de reforme și/sau investiții pentru implementarea PNRR, conform OSG nr. 803/2022
și nr. 590/2022
Director general – Direcția generală guvernare deschisă, relații publice și cooperare
Pentru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică:
Semnatarul 1 OCDE
Elsa Pilichowski, Data:
director,
Direcția guvernanță publică
Semnatarul 2 OCDE
Kevin O’Brien, Data:
șef serviciu adjunct,
Serviciul program, buget și management financiar,
Direcția executivă
Anexa 1. Termeni de referință (ToR)Anexa 2. Buget estimat + 
ANEXA 1
TERMENI DE REFERINȚĂ (ToR)
Definiția/Denumirea și descrierea Centrului de Excelență pentru Administrația Publică în domeniul Dezvoltării Durabile
I.ContextDespre progresul Guvernului României în activitatea de implementare a Agendei 2030Misiunea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă – Guvernul României (DDD) este de a coordona și de a contribui la asigurarea dezvoltării durabile pentru România. Mai specific, să contribuie/ajute la îmbunătățirea semnificativă a nivelului de trai pentru toți cetățenii țării, inclusiv pentru cei care se află într-o poziție vulnerabilă, printr-o abordare integrată și inovatoare a directivelor și politicilor care reflectă natura transversală a ODD-urilor. Astfel de directive și politici ar trebui să fie legate de acțiunea către un viitor durabil stabilit la nivelul Uniunii Europene și al Națiunilor Unite.În calitate de coordonator național al acțiunilor pentru implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, DDD a coordonat elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă a României 2030 (SDDR 2030), adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2018. De asemenea, DDD a elaborat și dezvoltat cadrul instituțional pentru implementarea RSDS 2030, a coordonat elaborarea Planului național de acțiune al RSDS 2030 și a stabilit indicatorii naționali pentru orizontul de dezvoltare durabilă 2030.Pentru a sprijini coerența politicilor pentru dezvoltare durabilă (PCSD) și implementarea SDDR 2030 la toate nivelurile, DDD și-a propus ca obiectiv înființarea și operaționalizarea unui centru de cercetare, educație și dialog în ceea ce privește dezvoltarea durabilă (DD), care să susțină administrația publică, denumit Centrul de Excelență pentru Administrația Publică în domeniul Dezvoltării Durabile (CExDD).II.Centrul de Excelență pentru Administrația Publică inovatoare în domeniul Dezvoltării Durabile (CExDD)CExDD va fi înființat și operaționalizat ca un centru inovator de cercetare, educație și dialog privind dezvoltarea durabilă, în sprijinul administrației publice inovatoare și contemporane pentru alinierea politicilor și deciziilor publice la obiectivele de dezvoltare durabilă. CExDD va fi înființată prin lege, ca entitate cu personalitate juridică, sub coordonarea Guvernului României. Pentru acoperire la nivel național și pentru a pune accent pe acțiunea de colaborare, Centrul va dezvolta huburi regionale, în parteneriat cu universități din cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Aceste huburi ar trebui să atragă institute naționale de cercetare-dezvoltare/universități din regiune/institute regionale de cercetare-dezvoltare CDI, autorități publice locale, IMM-uri, ONG-uri din domeniile legate de dezvoltarea durabilă și societatea civilă, susținând un mod de gândire avansat și strategic. Cele opt huburi regionale ale centrului vor fi conectate într-o rețea națională, coordonată strategic și administrativ de CExDD.Centrul facilitează/favorizează cooperarea interdisciplinară, dezvoltarea politicii și schimbul de cunoștințe între instituțiile de învățământ superior și cercetătorii din domenii corelate dezvoltării durabile: social, economic și de mediu și reprezintă hubul de consultanță de specialitate, care va sprijini activitatea administrativă și legislativă. CExDD preia, dezvoltă și implementează capacități de modelare a dezvoltării durabile ca suport pentru factorii de decizie în adoptarea de oportunități inovatoare de politici și adaptarea la scenarii optimale de evoluție. De asemenea, pregătește structuri modulare de proiecte care pot facilita finanțarea și care pot fi adaptate și aplicate în mod multiplu. + 
Funcții CExDD + 
Funcția 1. Centru de dateCExDD va dezvolta metode personalizate și modalități contemporane, interoperabile și integrate de colectare a informației pentru monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, urmărirea progresului, măsurarea rezultatelor, abordarea sincopelor de implementare. CExDD va fi dotat cu un mecanism informatic fiabil/de încredere pentru colectare a datelor, corelat cu obiectivele și indicatorii de DD, din toate sectoarele administrației publice. Este importantă luarea în considerare a legăturilor cu Planul național de acțiune etc., precum și a modului în care Observatorul PCSD poate fi alimentat.
 + 
Funcția 2. Centrul de generare de argumente științifice în sprijinul deciziilor din administrația publicăCentrul va utiliza metode contemporane de previziune, analiză și elaborare a politicilor publice în mod sistematic pentru a furniza argumente științifice (prin intermediul studiilor, analizelor, cercetărilor etc.), pentru a fundamenta deciziile de politică publică și pentru a genera oportunități inovatoare de politici. Este vorba de cercetare aplicată pe baza nevoilor sectorului public și sprijină funcționarea acestuia și deciziile care conduc la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.Ar trebui dezvoltat un flux de comunicații electronice (de exemplu, aplicație IT) cu toate instituțiile administrației publice prin care să se facă schimb de informații necesare pentru generarea de dovezi științifice care să susțină politicile publice și pentru a sprijini colaborarea, difuzarea lecțiilor și creșterea eficienței.  + 
Funcția 3. Consolidarea rețelelor și parteneriatelorPentru consolidarea capacității tehnice a instituțiilor de a implementa și de a monitoriza progresele în atingerea țintelor SNDD este nevoie de cooptarea tuturor actorilor-cheie (inclusiv mediul de business, academic, neguvernamental) și menținerea unui dialog permanent cu aceștia. Centrul de excelență va fi o platformă de dialog cu toate părțile interesate și implicate în implementarea și monitorizarea strategiei. Centrul va funcționa în moduri inovatoare, de exemplu, pentru a aduna toate reacțiile din afara instituțiilor publice, a le interpreta și a le pune la dispoziția administrației publice. Pornind de la experiența de colaborare cu huburile de dezvoltare durabilă (HDD) din cadrul ministerelor, DDD în parteneriat cu CExDD și Coaliția pentru România Durabilă va organiza și va susține organizarea de ateliere de învățare/studiu reciprocă și, de asemenea, transferul/transmiterea de bune practici la nivel național și internațional. Acest lucru va promova și va accelera diseminarea informațiilor și, în cele din urmă, implementarea DD la toate nivelurile, în administrație, mediul economic și societatea civilă. + 
Funcția 4. Think tank/Gândire strategicăCExDD va avea spații dotate corespunzător, ca un think tank inovator pentru întâlniri atât fizice, cât și virtuale ale experților care dezvoltă idei pe o anumită temă și fac sugestii pentru acțiuni la nivel local și național, care pot contribui la realizarea ODD-urilor. CExDD va utiliza metode inovative, cum ar fi previziunea strategică, proiectarea sistemică, analiza critică și procese de concepere a unui plan, pentru a extinde și a îndrepta acest concept de gândire către acest domeniu.
 + 
Funcția 5. Comunicarea și diseminarea cunoștințelorImplementarea Agendei 2030 și, implicit, a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă presupune familiarizarea/conștientizarea administrației publice cu noțiuni și concepte recent introduse în legislația și politicile naționale și europene și cu bunele practici legate de dezvoltarea durabilă. Diseminarea lor rapidă, eficientă, pe scară largă este prima condiție pentru operarea cu aceste noi concepte și integrarea lor de către administrația publică în toate etapele politicilor publice.Ar trebui dezvoltat/implementat un „serviciu digital non-stop/fast-track“, un instrument practic rapid, pentru diseminarea și dobândirea celor mai de actualitate cunoștințe/informații în domeniul dezvoltării durabile.
III.Obiectivele și domeniul de aplicare al proiectului cu OCDEObiectivul proiectului cu OCDE este de a:– identifica și analiza modele de entități similare scopului CExDD, care vor constitui fundamentul lucrărilor ulterioare pentru a sprijini DDD în proiectarea misiunii, a cartei și a structurii de conducere a CExDD;– oferi sprijin în procesul de consultare cu părțile interesate naționale și internaționale în vederea identificării rolurilor-cheie și a funcționalităților CExDD;– oferi asistență (în consultare cu și având contribuții din partea altor părți interesate/consultanți) pentru a ajuta DDD în structurarea unei propuneri inițiale pentru un program de lucru pentru centru, inclusiv activități de cercetare și de consolidare a capacităților. În cadrul acestui proiect, OCDE va avea următoarele rezultate:Rezultatul 1 – Un raport de audit comparativ– OCDE va identifica și va compara structuri organizaționale similare existente privind încurajarea guvernării inovatoare a ODD-urilor la nivel național, propunând modele de operare care vor sprijini înființarea CExDD.– Aceasta va include, de asemenea, identificarea altor centre de excelență și exemple de consolidare a capacităților privind implementarea ODD-urilor. – Dintre modelele prezentate, DDD va selecta un model pe baza informațiilor furnizate de OCDE. Modelul ales va fi extins/dezvoltat în continuare printr-un proces de proiectare colaborativă pentru a se asigura că este adaptat la contextul României și la Planul său național de redresare și reziliență (PNRR).Raportul de audit comparativ trebuie să includă/vizeze următorul element aferent fiecărui model/scenariu: înființare, rol și funcții, structură funcțională și operațională. O analiză SWOT care ia în considerare scenariile sau tendințele viitoare pentru fiecare model ar trebui inclusă pentru fiecare dintre acestea.Rezultatul 2 – Sprijin în derularea unei consultări privind rolul, guvernanța și funcționalitatea CExDD– OCDE va sprijini Guvernul României să proiecteze și să înființeze un proces de consultare cu părțile interesate la nivel european, național și regional cu privire la rezultatul analizei modelului, pentru a oferi suport în identificarea misiunilor critice, a rolului și funcționalității pentru CExDD. Aceasta poate include asistență în desfășurarea a 2-3 ateliere.– OECD va redacta o notă finală care să ilustreze rezultatul consultării. Nota ar trebui să includă recomandări în ceea ce privește rolul și funcționalitatea CExDD și – pe baza acesteia – va include, de asemenea, îndrumări pentru a ajuta DDD să redacteze o propunere pentru o structură de guvernanță a CExDD. OCDE poate oferi în special îndrumare cu privire la contextele de organizare, funcțiile, obligațiile, fluxurile de informații și conexiunile funcționale cu cele 8 huburi. Procesul de consultare va sprijini, de asemenea, DDD în elaborarea unei propuneri de cartă și viziune, misiune și a unui sistem al părților interesate.– Lucrările existente, cum ar fi Observatorul OCDE PCSD, vor contribui și vor fi integrate în aceasta.Rezultatul 3 – Sprijin pentru definirea programului de lucru, inclusiv a agendei de cercetare și a activității de consolidare a capacității– OCDE va folosi metode de colaborare pentru a sprijini conceperea unei agende inițiale de cercetare în jurul misiunilor-cheie ale CExDD subliniate anterior. Acest lucru se va baza pe munca desfășurată în prealabil și pe lacunele identificate în urma colaborării cu OCDE cu Guvernul României, precum evaluările de competențe.– Această activitate va include, de asemenea, o serie de demonstrații ale instrumentelor și tehnicilor-cheie inovatoare; de exemplu, modelul în domeniul proiectării de sistem, perspectivelor comportamentale, previziunii strategice și modalitatea de încorporare a acestora pentru a sprijini CExDD în atingerea ODD-urilor și a deveni o entitate revoluționară, durabilă și de impact.– Se va lua în considerare modalitatea în care consolidarea capacităților va conduce la dezvoltarea setului de competențe pentru elaborarea politicilor bazate pe evidențe/dovezi.IV.Domeniul de activitate și rezultatele-cheieRezultatele urmărite în cadrul acestor termeni de referință sunt:DLV 0 – Raport inițialDLV 1 – Raportul de audit comparativ rezultat din cercetarea inițială, literatura de specialitate și câteva discuții cu părțile interesateDLV 2 – Raportul care prezintă/subliniază rezultatele consultării privind rolul, guvernanța și funcționalitatea CExDDDLV 3 – Sprijin pentru definirea unei agende de cercetare și pentru activități de consolidare a capacitățilorActivitățile preconizate, rezultatele și calendarul studiului de fezabilitate

Rezultate Exemple de subactivități Cronologie indicativă
REZULTAT 0 Raport inițial la nivel înalt (minim):– viziunea de ansamblu a proiectului, obiective și domeniul de aplicare;– rezultatele scontate;– metoda și abordarea;– plan de lucru Tabel obiective de nivel înalt al planului de lucru;– managementul riscului și audit;– monitorizare (indicatori și puncte de referință);– comunicare.Acest lucru se va face în cadrul ședințelor consultative. Start: Luna 1Final: Luna 1
REZULTAT 1 Conduită – 10 interviuri (sau focus-grupuri)Cercetare și literatură de specialitateIdentificarea scenariilor/modelelor posibile și analiza comparativă cu o evaluareAnaliză și comparație SWOTRecomandări identificate Start: Luna 2Final: Luna 4
REZULTAT 2 Proces de consultare privind proiectarea colaborativă pentru înțelegerea perspectivelor legate de modelul selectat, guvernarea și carta, inclusiv misiunea și viziunileNota ar trebui să includă recomandări în ceea ce privește rolul și funcționalitatea CExDD și, pe baza acestora, va include, de asemenea, îndrumare pentru a sprijini DDD în elaborarea unei propuneri inițiale pentru o structură de guvernanță a CExDD.Aceasta va include, de asemenea, sfaturi simplificate, discuții în persoană și diseminarea de informații pentru a sprijini implementarea.Sprijinirea dezvoltării comunicării Start: Luna 4Final: Luna 8
REZULTAT 3 Consolidarea capacității și agenda de cercetare pentru a sprijini activitatea CExDD și a serviciului public:– sprijin pentru proiectarea unei agende de cercetare și consolidarea capacității;– abilități specifice și consolidarea capacității pentru a atinge obiectivele CexDD;– consultare pe teren. Start: Luna 5Final: Luna 10

 + 
ANEXA 2
BUGETUL ESTIMAT
România CExDD

Categorie Cost total estimat euro
Costuri de personal 64.000
Rambursare de persoană 6.798
Servicii intelectuale 65.000
Misiuni de personal 8.000
Misiuni de experți -
Evenimente și conferințe 6.000
Alte cheltuieli de exploatare 4.510
Taxa de administrare OCDE VC 10.692
Costuri totale estimate 165.000

NOTA 1: Orice cheltuială excesivă pe o linie bugetară poate fi compensată printr-o cheltuire insuficientă pe o altă linie bugetară, rămânând în același timp în bugetul general. „Alte cheltuieli de exploatare“ include alte costuri nonpersonal, cu excepția serviciilor intelectuale și a misiunilor care au propriile categorii de buget.NOTA 2:Finanțarea cheltuielilor de asistență tehnică la OCDE se asigură din bugetul aprobat de Secretariatul General al Guvernului, conform anexei nr. 2 la Decizia de finanțare nr. 20/13.121/3.05.2022, detaliat, la componenta 14, reforma 2, la art. 60.01 „Fonduri europene nerambursabile“.(la 21-07-2023,
ANEXA 2 a fost modificată de Punctul 3. din ACTUL ADIȚIONAL din 7 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 iulie 2023
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x