de cooperare în domeniul ştiinţei, dezvoltării tehnologice şi inovării între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Bulgaria
Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Bulgaria, denumite în continuare părţi,recunoscând importanţa ştiinţei şi tehnologiei în dezvoltarea economiilor lor naţionale,dorind să întărească şi să dezvolte cooperarea în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, pe baza egalităţii şi avantajului reciproc,în conformitate cu Acordul de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 1998,au convenit cele ce urmează: +
Articolul 1Părţile vor sprijini şi vor dezvolta cooperarea în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării între cele două state, pe baza egalităţii şi avantajului reciproc, conform prevederilor prezentului acord şi legislaţiei şi reglementărilor existente în fiecare stat. +
Articolul 2Cooperarea va avea, în principal, următoarele forme:a) participare în comun la programele-cadru ale Uniunii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi demonstraţii, la programele europene şi regionale şi la deschiderea reciprocă a programelor naţionale; … b) cercetare în comun pe baza proiectelor specifice în domenii ale ştiinţei, tehnologiei şi inovării, convenite de comun acord; … c) schimb de oameni de ştiinţă şi specialişti; … d) schimb de informaţii ştiinţifice şi tehnologice şi de documentaţie, inclusiv prin mijloace electronice; … e) organizarea şi participarea la conferinţe ştiinţifice, întruniri, simpozioane, cursuri, seminarii, expoziţii etc.; … f) utilizarea în comun a dotărilor destinate activităţii de cercetare şi dezvoltare şi a echipamentului ştiinţific, inclusiv accesul comun la echipament unic pe baza reciprocităţii şi în conformitate cu legislaţia internă din cele două state; … g) contacte directe şi schimb de tehnologii inovatoare între colective academice din România şi Republica Bulgaria, centre de cercetare, institute şi alte organizaţii ştiinţifice; … h) examinarea posibilităţilor de creare de societăţi mixte, centre internaţionale de cercetare-dezvoltare şi alte organizaţii în domenii prioritare de dezvoltare tehnologică şi inovare; … i) alte forme de cooperare în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, care ar putea apărea în procesul punerii în aplicare a prezentului acord şi care pot fi convenite. … +
Articolul 31. În scopul aplicării prevederilor prezentului acord, se înfiinţează o comisie mixtă de cooperare în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, denumită în continuare Comisie mixtă.2. Sarcinile Comisiei mixte vor fi următoarele:a) coordonarea consultărilor pe probleme de politică naţională ştiinţifică şi tehnologică, precum şi pe aspecte legate de reglementări economice şi juridice în acest domeniu; … b) negocierea domeniilor şi formelor de cooperare; … c) crearea condiţiilor favorabile pentru punerea în aplicare a prezentului acord; … d) facilitarea realizării programelor şi proiectelor comune; … e) schimbul de opinii privind perspectivele comune ale cooperării bilaterale în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, precum şi examinarea de noi propuneri pentru dezvoltarea cooperării. … 3. Comisia mixtă se va întruni la fiecare 2 ani, alternativ în România şi Republica Bulgaria, şi va încheia protocoale ce vor conţine concluziile şi propunerile acestor întâlniri comune. În plus, Comisia mixtă se poate întruni oricând, dacă consideră necesar.4. Comisia mixtă va include un număr egal de reprezentanţi pentru fiecare parte şi poate să îşi stabilească propriile reguli de procedură. +
Articolul 41. Comisia mixtă va conveni asupra domeniilor de cooperare. Partenerii pe temele respective vor semna programe de lucru comune pentru realizarea obiectivelor stabilite.2. Părţile vor încuraja stabilirea de termene şi condiţii financiare, în scopul dezvoltării unor cooperări pe termen lung între departamentele implicate, institutele ştiinţifice, societăţile ştiinţifice, colectivele academice şi alte centre de cercetare şi dezvoltare, denumite în continuare parteneri de cooperare. +
Articolul 51. Cheltuielile privind schimbul de experţi, oameni de ştiinţă şi alţi specialişti, ce rezultă din aplicarea prezentului acord, vor fi acoperite după cum urmează:a) partea care trimite va suporta cheltuielile de transport internaţional între localităţile instituţiilor care cooperează şi cheltuielile de asigurare de sănătate; … b) partea care primeşte va suporta cheltuielile de transport intern, necesare pentru realizarea proiectului aprobat, cheltuielile pentru cazare, precum şi cheltuielile de masă, în conformitate cu reglementările în vigoare din fiecare stat. … 2. Partenerii de cooperare pot identifica şi alte surse de finanţare a categoriilor de cheltuieli prevăzute la pct. 1. +
Articolul 61. Rezultatele ştiinţifice şi tehnologice şi orice alte informaţii provenite din activităţile de cooperare stabilite în cadrul prezentului acord vor putea fi anunţate, publicate sau folosite în scop comercial cu acordul ambilor parteneri de cooperare şi în conformitate cu reglementările internaţionale referitoare la drepturile de proprietate intelectuală.2. Fiecare partener de cooperare poate să invite specialişti din terţe state, cu consimţământul celuilalt partener de cooperare, pentru a participa la proiectele şi programele care se desfăşoară în cadrul prezentului acord. Cheltuielile unei astfel de participări vor fi în mod normal suportate de către terţa parte numai dacă partenerii de cooperare nu au convenit altfel în scris.3. Părţile vor asista şi vor sprijini cooperarea în cadrul programelor şi proiectelor ştiinţifice şi tehnologice internaţionale, inclusiv prin schimb de experienţă internaţională în cadrul proiectelor individuale. +
Articolul 7Orice diferend legat de punerea în aplicare a prezentului acord va fi soluţionat de Comisia mixtă prin consultări comune. +
Articolul 8În ceea ce priveşte activităţile comune de cooperare în cadrul prezentului acord, fiecare parte va lua, în conformitate cu legile şi reglementările statului său, toate măsurile necesare în vederea asigurării celor mai bune condiţii posibile pentru punerea lor în aplicare. +
Articolul 91. Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă de 5 ani şi va fi reînnoit în mod automat pentru noi perioade succesive de 5 ani, în cazul în care acesta nu va fi denunţat de către una dintre părţi, prin notificare scrisă, cu 6 luni înainte de data încetării valabilităţii.2. Încetarea valabilităţii prezentului acord nu va afecta punerea în aplicare a proiectelor şi programelor comune ce se desfăşoară în cadrul acestuia şi realizarea lor va continua conform prevederilor convenite între părţi. +
Articolul 10Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile îşi comunică îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.Semnat la Sofia la 14 aprilie 2003, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, bulgară şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor diferenţe de interpretare a prezentului acord, textul în limba engleză va prevala.Pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România,Şerban Constantin ValecaPentru Ministerul Educaţiei şiŞtiinţei din Republica Bulgaria,Vladimir Atanassov–––