de cooperare economică şi tehnica între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc
Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc, denumite în continuare părţi,animate de dorinţa de a continua şi de a dezvolta legăturile de prietenie existente între cele doua tari,având în vedere interesul comun de a promova dezvoltarea economică şi tehnica pe baza respectului principiilor egalităţii în drepturi şi ale avantajului reciproc,convinse ca potenţialul economic al celor două tari oferă largi posibilităţi pentru dezvoltarea şi diversificarea cooperării economice şi tehnice,au convenit următoarele: +
Articolul 1Părţile, în conformitate cu legile şi cu reglementările în vigoare din ţările lor, vor lua măsurile necesare, menite sa încurajeze şi sa promoveze dezvoltarea continua şi diversificata a cooperării economice şi tehnice. +
Articolul 2Părţile vor incuraja persoanele fizice şi juridice, denumite în continuare operatori economici, în conformitate cu legile şi cu reglementările în vigoare în fiecare dintre cele doua tari, să între în relaţii pentru a realiza operaţiuni de cooperare economică şi tehnica. +
Articolul 3Părţile se angajează sa studieze toate măsurile în vederea dezvoltării, creşterii şi intaririi cooperării, în special prin:a) realizarea în comun de obiective cu caracter economic şi tehnic între organisme, instituţii şi societăţi publice şi private din cele doua tari; … b) organizarea de intalniri între responsabilii diferitelor sectoare, întreprinzători şi operatori economici din cele doua tari; … c) constituirea de societăţi mixte de producţie şi comercializare, de agenţii comerciale, centre de service şi asistenţa tehnica şi de alte forme de acţiuni care vor fi convenite între organismele economice, societăţile publice şi private din cele doua tari; … d) transferul de tehnologii, know-how, documentaţii, publicaţii, informaţii tehnice, precum şi schimbul de experienta în domeniul formării de personal, respectând reglementările internaţionale în materie de proprietate intelectuală. … Aceste forme de cooperare nu sunt limitate, părţile putând sa încheie, de asemenea, aranjamente specifice în domenii specifice de cooperare economică şi tehnica. +
Articolul 4Condiţiile de livrare a echipamentelor, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor necesare în vederea realizării obiectivelor de cooperare economică şi tehnica vor fi convenite şi stabilite prin contracte sau convenţii ce urmează să fie încheiate între organismele economice şi întreprinderile publice şi private în cauza, conform legislaţiei în vigoare din cele doua tari. +
Articolul 5Părţile vor putea, de comun acord, sa caute finanţare şi participari ale organismelor internaţionale sau ale unor tari interesate pentru proiectele care decurg din prezentul acord. +
Articolul 6Cele doua părţi au convenit sa instituie o comisie mixtă interguvernamentală de cooperare economică şi tehnica, denumita în continuare comisia mixtă.Atribuţiile acestei comisii mixte sunt:– promovarea cooperării economice, comerciale, tehnice, ştiinţifice şi culturale în cadrul ansamblului de acorduri încheiate între cele doua tari;– identificarea de noi posibilităţi în vederea dezvoltării acestei cooperări şi analizarea oricărei probleme de interes reciproc;– încurajarea relaţiilor dintre organisme şi societăţi economice din cele doua tari, mai ales prin schimb de informaţii şi documentaţii;– urmărirea aplicării acordurilor încheiate între cele doua părţi şi analizarea problemelor care pot decurge din acestea. +
Articolul 7Comisia mixtă se va întruni la nivel ministerial. Fiecare dintre cele doua delegaţii va fi condusă de ministrul afacerilor externe sau, în caz de imposibilitate, de un alt membru al Guvernului.Cele doua părţi convin sa înfiinţeze un comitet de urmărire a recomandărilor comisiei mixte, care se va întruni între doua sesiuni succesive pentru a analiza stadiul realizării recomandărilor adoptate în cadrul sesiunilor comisiei mixte şi pentru a pregati următoarea sesiune a acesteia. +
Articolul 8Comisia mixtă, în conformitate cu acordul celor 2 presedinti, se va întruni în sesiuni ordinare sau extraordinare.În scopul îndeplinirii sarcinilor sale şi în funcţie de necesitaţi comisia mixtă va putea crea organe temporare de lucru (subcomisii, grupe de lucru).Sesiunile ordinare ale comisiei mixte vor avea loc o dată pe an, alternativ în România şi Maroc.Data sesiunii comisiei mixte şi ordinea de zi vor fi stabilite de comun acord de preşedinţii celor două părţi în comisia mixtă.În funcţie de necesitaţi şi de comun acord, participarea la sesiunile comisiei mixte poate fi extinsă prin reprezentanţii altor ministere şi organisme din cele doua tari, în funcţie de ordinea de zi stabilită. +
Articolul 9În cadrul sesiunilor comisia mixtă, cu acordul celor două părţi, adopta recomandări şi propuneri pentru soluţionarea problemelor din domeniile cooperării economice şi tehnice dintre cele doua tari.Aceste recomandări şi propuneri vor face obiectul unui proces-verbal care va fi semnat de cei 2 presedinti ai comisiei mixte.În cazul în care este necesară adoptarea unor propuneri şi recomandări între sesiunile ordinare ale comisiei mixte acestea vor fi adoptate după confirmarea lor, în scris, de către cei 2 presedinti ai comisiei mixte. +
Articolul 10Drepturile şi obligaţiile ce decurg din convenţiile multilaterale la care cele doua tari sunt parte nu vor fi afectate de dispoziţiile prezentului acord. +
Articolul 11Părţile vor lua măsurile necesare destinate să asigure protecţia marcilor comerciale, a drepturilor de autor şi a altor drepturi similare, conform legilor şi reglementărilor în vigoare în fiecare dintre cele doua tari, precum şi acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care ele sunt parte. +
Articolul 12Dispoziţiile prezentului acord nu vor limita drepturile fiecărei părţi de a adopta şi de a aplica măsurile necesare pentru a asigura protecţia sănătăţii, vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor, precum şi a patrimoniului naţional, artistic, istoric şi arheologic. +
Articolul 13Prezentul acord este încheiat pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin tacită reconducţiune pe perioade succesive de un an, dacă nici una dintre cele doua părţi nu notifica în scris intenţia sa de a-l denunta, cu 6 luni înainte de expirarea sa. Aceasta denunţare nu va afecta îndeplinirea obiectivelor în curs de execuţie. +
Articolul 14Orice litigiu care s-ar naşte din interpretarea sau din aplicarea prezentului acord între cele doua părţi va fi examinat în cadrul Comisiei mixte de cooperare economică şi tehnica. +
Articolul 15Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care se constata îndeplinirea de către cele doua părţi a formalităţilor cerute pentru intrarea sa în vigoare, conform procedurilor aplicabile în fiecare dintre cele doua tari.Acordul poate fi modificat prin consimţământul scris al celor două părţi. Modificările vor intra în vigoare conform dispoziţiilor menţionate mai sus. +
Articolul 16La intrarea în vigoare a prezentului acord se abroga Acordul de cooperare economică şi tehnica, semnat la Bucureşti la 28 iunie 1978, precum şi Acordul pe termen lung de cooperare economică şi tehnica dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Regatului Maroc, semnat la Rabat la 25 septembrie 1987.Totuşi dispoziţiile acestor doua acorduri vor continua să fie aplicate după abrogarea lor tuturor contractelor sau aranjamentelor încheiate pe baza acestor acorduri.Încheiat la Bucureşti la 11 octombrie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi franceza, cele trei texte având aceeaşi valabilitate. În caz de divergenta de interpretare textul în limba franceza va prevala.Pentru Guvernul României,Radu Berceanu,ministrul industriei şi comerţuluiPentru Guvernul Regatului Maroc,Alami Tazi,ministrul comerţului,industriei şi artizanatului–––-