ACORD din 10 noiembrie 1960

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 7 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulCONTINUT DEORDIN 2877 14/12/2007
ActulREFERIT DEORDIN 2877 14/12/2007

între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord referitor la reglementarea de probleme financiare



Guvernul Republicii Populare Române (denumit în cele ce urmează Guvernul român) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (denumit în cele ce urmează Guvernul Regatului Unit),dorind să ajungă la o reglementare a problemelor specificate în prezentul acord, au convenit după cum urmează: + 
Articolul 1(1) Guvernul român va plăti Guvernului Regatului Unit suma de 1.250.000 lire sterline (un milion două sute cincizeci mii lire sterline) pentru lichidarea deplină şi definitivă a următoarelor:a) toate obligaţiile Guvernului român faţă de Guvernul Regatului Unit şi faţă de cetăţenii britanici cu privire la pretenţii, decurgând din art. 24 sau prezentate în cadrul acestui articol, al Tratatului de Pace cu România, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (denumit în cele ce urmează Tratatul de Pace cu România), altele decât obligaţiile Guvernului Român decurgând din acel articol şi care privesc pretenţiile menţionate în anexa la prezentul acord;b) toate pretenţiile (fie că au fost prezentate sau nu până la data semnării prezentului acord), altele decât cele menţionate în anexă, privind proprietăţile britanice, astfel cum sunt definite în art. 4 al prezentului acord, afectate direct sau indirect înainte de data prezentului acord prin măsuri româneşti de naţionalizare, expropriere, administrare de către stat, lichidare şi alte măsuri şi dispoziţii similare sau acţiuni administrative întreprinse pe baza acestora (denumite generic în cele ce urmează diferite măsuri româneşti)(2) Pretenţiile cuprinse în anexă rămân în suspensie şi drepturile celor în cauză nu vor fi afectate în niciun fel prin încheierea prezentului acord.
 + 
Articolul 2Plata sumei menţionate la alin. (1) al art. 1 va fi efectuată în rate ce urmează a fi plătite Guvernului Regatului Unit de către Guvernul român la data de 31 ianuarie a fiecărui an, începând cu 31 ianuarie 1962. Valoarea acestor rate va fi determinată pe baza valorii FOB în lire sterline a importurilor în Regatul Unit din România, care la data semnării prezentului acord erau supuse regimului de licenţă individuală în Regatul Unit, efectuate în decursul celor 12 luni care iau sfârşit la 30 septembrie precedând data plăţii. Primele 3 rate vor fi de 9% din valoarea FOB în lire sterline a acestor importuri, cu excepţia ratei a treia care va fi astfel stabilită încât să completeze plata a jumătate din suma menţionată la alin. (1) al art. 1; ratele următoare vor fi de 8% din valoarea în lire sterline mai sus menţionată, cu excepţia ratei a şasea care va fi astfel stabilită încât să acopere în întregime plata sumei menţionate la alin. (1) al art. 1.
 + 
Articolul 3Pentru scopurile prezentului acord:(1) Prin cetăţeni britanici se va înţelege:a) persoane fizice care la data semnării prezentului acord sunt cetăţeni ai Regatului Unit şi ai coloniilor, cetăţeni ai Rodeziei şi Nyasalandului, cetăţeni ai Statului Singapore, supuşi britanici fără cetăţenie sau persoane sub protecţie britanică aparţinând oricăruia dintre teritoriile pentru ale căror relaţii internaţionale este răspunzător Guvernul Regatului Unit; şib) societăţi şi asociaţii neîncorporate, constituie pe baza legilor în vigoare în Regatul Unit sau în orice teritoriu pentru ale cărui relaţii internaţionale este răspunzător, la data prezentului acord, Guvernul Regatului Unit, cu condiţia ca persoanele în cauză sau predecesorii lor legali să fi fost, de asemenea, cetăţeni britanici, în conformitate cu definiţia precedentă (care, în înţelesul de faţă, va fi considerată ca incluzând cetăţeni ai Rodeziei de Sud şi cetăţeni palestinieni pe baza dispoziţiilor referitoare la cetăţenia palestiniană dintre 1925 şi 1942), la data la care pretenţia s-a născut sau, în cazul pretenţiilor decurgând din art. 24 al Tratatului de Pace cu România, sau prezentate în cadrul acestui articol, aveau dreptul de a formula pretenţii conform prevederilor acelui articol.(2) Prin cetăţeni români se va înţelege:a) persoane fizice având cetăţenia română;b) persoane juridice constituite conform legilor române.
 + 
Articolul 4(1) Expresia proprietăţi britanice din art. 1 va însemna toate bunurile, drepturile şi interesele în România, inclusiv creanţele, afectate prin diferitele măsuri româneşti şi care, la data când ele au fost afectate de măsura românească respectivă, aparţineau direct sau indirect, în întregime ori în parte şi fie în numele lor propriu sau în numele vreunei alte persoane, unor cetăţeni britanici, în proporţia în care le aparţineau. Proprietăţile moştenitorilor şi ale reprezentaţilor legali ai unor persoane fizice decedate care erau cetăţeni britanici potrivit definiţiei de la art. 3 din prezentul acord, atât la data la care s-a născut pretenţia, cât şi la data decesului, vor fi considerate ca fiind proprietăţi britanice.(2) În legătură cu pretenţiile rezultând din diferitele măsuri româneşti, data la care pretenţia s-a născut va fi considerată ca fiind data la care legea respectivă, decretul-lege sau o altă măsură a fost aplicată proprietăţii care constituie obiectul pretenţiei.
 + 
Articolul 5(1) Guvernul Regatului Unit declară prin aceasta în numele său şi în numele cetăţenilor britanici că plata de către Guvernul român a sumei de 1.250.000 lire sterline, menţionată la alin. (1) al art. 1 din prezentul acord, va libera integral şi definitiv Guvernul român şi cetăţenii români de toate obligaţiile faţă de Guvernul Regatului Unit şi faţă de cetăţenii britanici cu privire la toate pretenţiile şi obligaţiile menţionate la amintitul alin. (1) al art. 1, altele decât obligaţiile Guvernului român şi ale cetăţenilor români referitoare la pretenţiile cuprinse în anexa la prezentul acord.(2) Guvernul român declară prin aceasta că suma de 1.250.000 lire sterline menţionată la alin. (1) al art. 1 din prezentul acord a fost stabilită luându-se în considerare:a) toate obligaţiile în România ale cetăţenilor britanici privind bunurile, drepturile şi interesele la care se referă plata prevăzută la alin. (1) al art. 1 din prezentul acord;b) orice pretenţie a Guvernului român rezultând din art. 21 al Tratatului de Pace cu România şi că orice asemenea obligaţii şi pretenţii vor fi astfel considerate lichidate integral şi definitiv începând cu data prezentului acord.
 + 
Articolul 6Începând cu data prezentului acord, niciunul dintre cele două guverne nu va prezenta celuilalt, în numele său sau în numele vreunei persoane, indiferent dacă aceasta se încadrează ori nu în definiţia de cetăţeni britanici sau de cetăţeni români, nicio pretenţie privind vreo speţă a cărei lichidare intră în prevederile alin. (1) al art. 1 din prezentul acord sau care a fost luată în considerare pe baza alin. (2) al art. 5 din prezentul acord şi niciunul dintre guverne nu va sprijini astfel de pretenţii.
 + 
Articolul 7(1) Toate obligaţiile între societăţi de asigurare, asigurări, curtieri sau agenţi, cetăţeni britanici, pe de o parte, şi societăţi de asigurare, curtieri sau agenţi ori bănci, cetăţeni români, pe de altă parte, rezultând din contractul de asigurare şi din convenţii sau contracte de reasigurare încheiate la sau înainte de 15 februarie 1941, vor fi considerate stinse.(2) Prevederile alin. (1) sunt considerate prin aceasta ca reprezentând un acord între Guvernul Regatului Unit şi Guvernul român în sensul alin. 4 al secţiunii A din anexa V la Tratatul de Pace cu România.
 + 
Articolul 8(1) Guvernul Regatului Unit va obţine toate titlurile de proprietate care sunt disponibile cu privire la pretenţiile cetăţenilor britanici, conform alin. (1) al art. 1.(2) Dacă asemenea titluri privind orice pretenţii nu sunt disponibile [ca, de exemplu, dacă asemenea titluri de proprietate au fost în posesia băncilor sau a reprezentanţilor din România ori dacă asemenea titluri de proprietate n-au fost întocmite sau dacă, în cazul unei pretenţii conform lit. b) a alin. (1) al art. 1, titlurile priveau şi bunuri, drepturi sau interese neafectate prin vreuna dintre diferitele măsuri româneşti], Guvernul Regatului Unit va obţine un document semnat de cetăţeanul britanic căruia urmează să i se facă plata sau de persoana care a prezentat pretenţia, care va renunţa astfel la toate pretenţiile sale la care se referă plata.(3) Guvernul Regatului Unit va păstra în custodie documentele obţinute conform prevederilor alin. (1) şi (2) şi va remite Guvernului român documentele privind fiecare pretenţie, de îndată ce plata finală conform alin. (1) al art. 1 va fi fost efectuată de către Guvernul român.(4) Guvernul Regatului Unit va procura Guvernului român, nu mai tîrziu de 31 decembrie 1963, date cu privire la documentele obţinute până la acea dată, conform alin. (1) şi (2).
 + 
Articolul 9Guvernele contractante vor colabora în toate problemele care afectează aplicarea prezentului acord şi în acest scop:a) la cererea Guvernului Regatului Unit şi pentru a-l ajuta să determine orice pretenţii ale cetăţenilor britanici în scopul distribuirii sumei menţionate la alin. (1) al art. 1, Guvernul român va procura Guvernului Regatului Unit, fără cheltuieli şi într-un termen cât mai scurt, toate datele disponibile care n-au fost încă procurate Guvernului Regatului Unit, privind orice pretenţii care formează obiectul prezentului acord, şi textele care au fost publicate ale diferitelor măsuri româneşti care afectează proprietăţile britanice;b) la cererea Guvernului român, Guvernul Regatului Unit va procura, fără cheltuieli şi într-un termen cât mai scurt, toate datele disponibile cu privire la pretenţiile cetăţenilor britanici incluse în alin. (1) al art. 1, în cazurile în care guvernul sau cetăţenii vreunei terţe ţări prezintă Guvernului român pretenţii legate de aceeaşi proprietate sau interes în proprietate.
 + 
Articolul 10Guvernele contractante vor începe negocieri în cursul anului 1966 pentru reglementarea tuturor pretenţiilor Guvernului Regatului Unit şi ale cetăţenilor britanici şi a tuturor obligaţiilor Guvernului român, inclusiv cele derivând din naţionalizarea de întreprinderi în România, care sunt în mod expres excluse din prezentul acord sau care nu sunt acoperite de către acesta. În cursul acestor negocieri vor putea fi examinate oricare alte pretenţii ale cetăţenilor britanici faţă de cetăţenii români.
 + 
Articolul 11Prezentul acord va intra în vigoare la data semnării lui.Drept care, subsemnaţii, fiind împuterniciţi în acest scop de către guvernele respective am semnat prezentul acord.Încheiat în două exemplare, la Londra, astăzi 10 noiembrie una mie nouă sute şaizeci, fiecare în limbile română şi engleză, ambele texte având aceeaşi valabilitate.În numele GuvernuluiRepublicii Populare Române,(Semnătură indescifrabilă)În numele Guvernului Regatului Unital Marii Britanii şi Irlandei de Nord,(Semnătură indescifrabilă)
 + 
Anexa – Pretenţiile următorilor cetăţeni britanici sunt excluse potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din acord, în măsura în care aceste pretenţii decurg din art. 24 al Tratatului de Pace cu România sau din aplicarea vreuneia din diferitele măsuri româneşti asupra bunurilor, drepturilor şi intereselor, inclusiv creanţele legate de proprietate directă sau participarea la societăţi petrolifere din România:– Phoenix Oil Transport Company Limited;– Arbanash (Roumania) Oil Company Limited;– Dacia Româno Petroleum Syndicate Limited;– Executorii defunctului F.J. Nettlefold, Esq.;– Shell Petroleum Company Limited as succesors în title to the Anglo-Saxon Petroleum Company Limited, and Shell Company (Hellas) Limited;– Kern Oil Company Limited;– Steaua Română (British) Limited;– Minerva (Roumania) Oil Company Limited.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x