între România şi Fondul de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei
–––––Notă …
*) Traducere.FONDUL DE DEZVOLTARE SOCIALA AL CONSILIULUI EUROPEIFond/Proiect 1.310 (1998)Acord-cadru de împrumutFondul de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei (denumit în continuare Fond), Paris, pe de-o parte, şi România, reprezentata prin Ministerul Finanţelor (denumita în continuare Imprumutat), pe de altă parte,având în vedere:. cererea României din 22 iunie 1998;. Rezolutia Consiliului de administratie al Fondului nr. 1.424 (1997);. cel de-al treilea Protocol aditional la Acordul general pentru privilegii şi imunitati al Consiliului Europei;. articolele Normelor de împrumut ale Fondului din 6 octombrie 1970, au convenit urmatoarele: +
Articolul 1Acest împrumut este acordat în cadrul Condiţiilor generale din Normele de împrumut curente ale Fondului şi în cadrul Condiţiilor speciale stabilite prin acest acord şi prin anexele la acesta. +
Articolul 2ProiectulFondul acorda Imprumutatului, care accepta, un împrumut pentru finantarea parţială a Proiectului 1.310 (1998), aprobat de către Consiliul de administratie al Fondului la data de 28 ianuarie 1999, referitor la finantarea parţială a Proiectului privind extinderea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri.Acest împrumut este acordat de Fond pe baza angajamentului ca Imprumutatul îl va utiliza pentru a finanta numai proiectul descris în anexa nr. 1 şi ca va realiza acest proiect prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, în cadrul condiţiilor care sunt detaliate în anexa mentionata anterior.Orice schimbare a modului de utilizare a imprumutului, care nu a primit aprobarea Fondului, poate conduce la suspendarea, anularea sau la rambursarea imediata a imprumutului, conform prevederilor art. 13 din Normele de împrumut. +
Articolul 3Împrumutul3.1. Condiţii financiareValoarea imprumutului acordat este în limita echivalentului de 1.670.000 USD (un milion şase sute saptezeci mii dolari S.U.A.).Împrumutul va fi disponibilizat în mai multe transe.Fiecare transa a imprumutului va fi pentru o perioadă de cel mult 10 ani, din care 5 ani perioada de gratie.Ratele de capital, dobânda, moneda, durata şi data de disponibilizare vor fi stabilite de comun acord, pentru fiecare transa, între Imprumutat, la cererea Consiliului Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, şi Fond, prin telex confirmat sau prin fax. Contul în care disponibilizarile vor fi efectuate va fi comunicat Fondului, în timp util, de către Imprumutat.3.2. TrageriO scrisoare suplimentara la prezentul acord-cadru, specificand detaliile fiecarei transe, va fi semnata între Imprumutat, la cererea Consiliului Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, şi Fond, pentru fiecare transa, în momentul disponibilizarii acesteia (anexa nr. 2).3.3. MobilizareÎn scopul mobilizarii imprumutului, Imprumutatul va trimite Fondului, în timp util, un angajament de plată corespunzător fiecarei transe (anexa nr. 3). Angajamentul de plată este întocmit şi platibil în moneda transei.3.4. DomiciliereToate sumele datorate de Imprumutat în cadrul acestui împrumut sunt platibile Fondului în moneda fiecarei transe, la banca şi în contul comunicat de către Fond Imprumutatului la momentul tragerii fiecarei transe, prin notificare telex, care va fi trimisa Fondului de banca însărcinată de către Imprumutat cu efectuarea platii cu cel puţin 5 zile lucratoare înainte de fiecare plata.3.5. DatePrevederile art. 3 fac obiectul înţelegerii "Modificarea urmatoarei zile lucratoare", a carei definiţie se regaseste în anexa nr. 4 la prezentul acord ("ziua lucratoare" în tara monedei). +
Articolul 4Monitorizarea imprumutului şi proiectul4.1. Utilizarea imprumutuluiFiecare transa trebuie să fie utilizata de către Imprumutat, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei- Ochiuri, pentru finantarea proiectului, în 6 luni de la disponibilizarea acesteia de către Fond.4.2. Implementarea proiectuluiPentru implementarea proiectului Imprumutatul desemneaza Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei- Ochiuri ca agentie de implementare. Imprumutatul, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, va depune toate eforturile şi diligentele şi va exercita toate metodele folosite în mod curent, în special metodele financiare, tehnice, sociale şi manageriale, precum şi cele referitoare la protectia mediului înconjurător, care vor fi necesare pentru implementarea corespunzătoare a proiectului.În special, se va asigura – inaintea implementarii proiectului – ca toata finantarea, drepturile de proprietate asupra pamantului şi imobiliare, care sunt necesare pentru aceasta, sunt disponibile şi ca toate activele şi instalatiile sunt permanent asigurate şi intretinute.În plus, Imprumutatul, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, se va asigura ca:– proiectul corespunde prevederilor convenţiilor în materie ale Consiliului Europei;– proiectul respecta mediul înconjurător, potrivit convenţiilor internationale în materie;– finantarea parţială acordată de Fond nu depăşeşte 50% din costul total al proiectului, excluzand taxele, dobânda şi comisioanele financiare;– investiţiile mai mari decat contravaloarea a 10 milioane EUR vor fi subiectul licitaţiilor internationale.4.3. Raportarile Imprumutatului4.3.1. Raportul privind evolutia proiectuluiCel puţin de doua ori pe an, de la tragerea imprumutului până la finalizarea intregului proiect, Imprumutatul, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, va trimite Fondului un raport care detaliaza:– stadiul utilizarii imprumutului;– evolutia planului de finanţare a proiectului;– evolutia intregului proiect;– detalii privind managementul proiectului.Anexa nr. 5 specifică modelul formularelor de monitorizare a imprumutului şi proiectului, care trebuie să fie incluse ca o cerinţa minima.4.3.2. Raportul finalizarii proiectuluiLa finalizarea intregului proiect Imprumutatul, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, se va asigura ca Fondul primeste un raport final conţinând o evaluare a efectelor economice, financiare, sociale şi asupra mediului înconjurător ale proiectului.4.4. Furnizarea de informaţii FonduluiImprumutatul, prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri, va tine evidente contabile privind proiectul, care vor fi în conformitate cu standardele internationale, care vor arata în orice moment evolutia proiectului şi care vor inregistra toate operaţiunile facute şi vor identifica activele şi serviciile finantate cu ajutorul prezentului împrumut.Imprumutatul se angajează sa primeasca orice misiune de informare efectuata de către salariaţii Fondului sau de consultanti externi angajaţi de Fond şi să asigure cooperarea necesară pentru misiunea de informare a acestora, prin facilitarea oricarei vizite posibile la amplasamentul proiectului. În special, Fondul poate efectua la faţa locului o revizie contabila a contabilitatii proiectului, realizata de unul sau de mai mulţi consultanti, la alegerea acestuia, pe cheltuiala Imprumutatului, în cazul neonorarii la scadenta de către Imprumutat a oricarei obligaţii asumate în cadrul prezentului împrumut.Imprumutatul se angajează sa răspundă într-o perioadă de timp rezonabila la orice informatie ceruta de Fond şi sa furnizeze orice documentatie pe care Fondul o considera necesară pentru buna realizare a prezentului acord, în special în ceea ce priveste monitorizarea proiectului descris în anexa nr. 1 şi utilizarea imprumutului.Imprumutatul va informa imediat Fondul despre orice schimbare a legislaţiei sau a normelor în sectorul economic relevant pentru proiectul descris în anexa nr. 1 şi, în sens general, despre orice eveniment care poate avea vreo influenţa asupra indeplinirii obligaţiilor sale asumate în cadrul prezentului acord.Orice schimbare a legislaţiei sau a normelor în sectorul economic relevant pentru proiectul descris în anexa nr. 1 va constitui un eveniment inscris la art. 13 lit. h) al cap. 3 din Normele de împrumut ale Fondului şi care poate da nastere la suspendarea, anularea sau la rambursarea imediata a imprumutului. +
Articolul 5Încetarea obligaţiilor ImprumutatuluiPlata sumei datorate, stipulata în angajamentul de plată, elibereaza pe Imprumutat de orice obligaţie definita la art. 3.După ce întreaga suma a imprumutului, toate dobanzile şi alte cheltuieli care rezultă din acesta, în special sumele prevăzute la art. 6 şi 7, au fost platite corespunzător, Imprumutatul va fi pe deplin eliberat de oblibaţiile sale faţă de Fond, cu excepţia celor stipulate la art. 4. +
Articolul 6Dobânda pentru intarziereFără a contraveni oricărui alt posibil recurs al Fondului în cadrul prezentului acord şi Normelor de împrumut sau, după caz, dacă Imprumutatul nu plateste întreaga dobânda sau orice alta suma platibila potrivit prezentului acord de împrumut la ultima data de scadenta specificata, Imprumutatul trebuie să plateasca o dobânda suplimentara la suma datorata şi neplatita în totalitate, egala cu dobânda LIBOR la o luna pentru depozitele în moneda ultimei plati, la data scadenta (dacă este sambata, duminica sau zi nelucratoare bancara, urmatoarea zi lucratoare), la ora 11,00 a.m. (ora locala a Londrei), plus 2,5% pe an, calculată de la data scadenta a acestei sume până la data efectuării platii. Rata LIBOR la o luna, aplicabila, va fi actualizata la fiecare 30 de zile. +
Articolul 7Costuri asociateToate impozitele şi taxele de orice fel, datorate şi platite, şi toate cheltuielile rezultate fie din incheierea, executarea, lichidarea, anularea sau suspendarea acestui acord, în totalitate sau parţial, fie din garantarea sau refinantarea imprumutului acordat, împreună cu toate cheltuielile din acţiuni juridice şi extrajuridice rezultate din împrumut vor fi suportate de către Imprumutat prin Consiliul Local Gura Ocnitei – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri.Totusi, se vor aplica prevederile art. 25 al cap. 4 din Normele de împrumut ale Fondului pentru costurile procedurilor de arbitraj menţionate la acest cap. 4. +
Articolul 8GarantiiImprumutatul declara ca nici un alt angajament nu a fost facut şi nu va fi facut în viitor, care ar putea da unei terţe părţi un regim preferential, un drept preferential de plată, un colateral sau o garantie, de orice natura ar fi, care ar putea conferi mai multe drepturi celei de-a treia părţi (denumita în continuare garantie).Dacă o astfel de garantie a fost totusi acordată unei terţe părţi, Imprumutatul este de acord sa intocmeasca sau sa furnizeze o garantie identica în favoarea Fondului sau, atunci când este impiedicat sa o faca, să ofere o garantie echivalenta şi sa stipuleze formarea unei astfel de garantii în favoarea Fondului.Neindeplinirea acestor prevederi ar reprezenta un caz de culpa, după cum se specifică la art. 13 lit. h) al cap. 3 din Normele de împrumut ale Fondului, şi poate da nastere la suspendarea, anularea sau la rambursarea imediata a imprumutului. +
Articolul 9Relatii cu tertiiImprumutatul, în scopul utilizarii imprumutului, nu poate invoca nici un fapt referitor la relatiile sale cu terţe părţi, în vederea evitarii indeplinirii, totale sau partiale, a obligaţiilor sale rezultate din acest acord. Fondul nu poate fi implicat în disputele care ar putea să apară între Imprumutat şi terti, iar costurile, indiferent de natura lor, suportate de către Fond din cauza oricarei dispute, şi, în special, toate costurile legale sau de judecată vor fi pe cheltuiala Imprumutatului. +
Articolul 10Intrarea în vigoareAcest acord va intra în vigoare după ratificarea lui de către Parlamentul României. +
Articolul 11Legea aplicabilaAcest acord şi garantiile negociabile legate de acesta vor fi guvernate de regulile Fondului, după cum este specificat în prevederile art. 1 paragraful 3 al celui de-al treilea Protocol aditional din 6 martie 1959 la Acordul general pentru privilegii şi imunitati al Consiliului Europei din 2 septembrie 1949 şi, în al doilea rand, dacă este necesar, de legea franceza. Diferendele dintre părţi privind acest acord vor face obiectul arbitrajului, în condiţiile specificate la cap. 4 din Normele de împrumut ale Fondului. +
Articolul 12Interpretarea acorduluiImprumutatul declara ca a luat cunoştinţa de Normele de împrumut ale Fondului şi ca a primit o copie de pe acestea. Atunci când exista o contradictie între orice prevedere din Normele de împrumut ale Fondului şi orice prevedere a acestui acord, vor prevala prevederile acestui acord. Titlurile paragrafelor, secţiunilor şi ale capitolelor prezentului acord nu vor servi pentru interpretarea acestuia. În nici un caz nu se va presupune ca Fondul a renuntat tacit la vreun drept acordat prin prezentul acord. +
Articolul 13Executarea unei hotărâri de arbitrajPărţile contractante convin sa nu faca uz de nici un privilegiu, de nici o imunitate sau legislatie în faţa oricarei autorităţi jurisdictionale sau a altei autorităţi, fie ea interna sau internationala, în vederea impiedicarii punerii în aplicare a unei decizii inmanate în condiţiile specificate la cap. 4 din Normele de împrumut ale Fondului. +
Articolul 14Reprezentare şi certificariImprumutatul prezinta şi certifica ca:– autorităţile sale competente l-au autorizat sa intocmeasca prezentul acord şi i-au dat în acest sens semnatarului(rilor) autorizarea pentru aceasta, în conformitate cu legile, decretele, regulamentele, articolele asocierii şi cu alte texte aplicabile acestuia;– intocmirea şi executarea prezentului acord nu contravin legilor, decretelor, regulamentelor, articolelor asocierii şi altor texte aplicabile acestuia şi ca toate permisele, licentele şi autorizatiile necesare acestuia au fost obtinute şi vor rămâne valabile pe toata durata imprumutului.Orice schimbare referitoare la reprezentarile şi certificarile de mai sus trebuie, pe toata durata imprumutului, să fie notificata imediat Fondului şi să fie furnizate toate documentele justificative. +
Articolul 15Acest acord este întocmit în doua exemplare originale, ambele fiind egal autentice.Cate un original este pastrat de fiecare dintre părţile contractante.PentruFondul de Dezvoltare Socialaal Consiliului Europei,Raphael Alomar,guvernatorPentru România,Sabin Pop,ambasador extraordinarşi plenipotentiar,reprezentantul permanent al Românieila Consiliul EuropeiParis, 29 iulie 1999 +
Anexa 1SINTEZAProiectului "Acord de împrumut individual"┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Fond/proiect │ 1.310 (1998) ││ Beneficiar │ Centrul de Recuperare şi Reabilitare ││ │ Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ││ Imprumutat │ România ││ Aprobat de către │ ││ Consiliul de │ ││ administratie │ 28 ianuarie 1999 ││ Suma aprobata │ 1.670.000 USD ││────────────────────│─────────────────────────────────────────────────────────││────────────────────│─────────────────────────────────────────────────────────││ Domeniul │ Sănătate ││ Lucrari planificate│ Extinderea Centrului de Recuperare şi ││ │ Reabilitare ││ │ Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri: ││ │ 1. construirea a 6 noi cladiri: ││ │ – 4 cladiri pentru spitalizare; ││ │ – o cladire de izolare; ││ │ – o cladire cuprinzand: bucatarii, ││ │ cantina, biblioteca, spalatorie, ││ │ camera de recreere, sala de ││ │ gimnastica, 4 cabinete medicale, o ││ │ unitate de radiologie, un laborator ││ │ medical, sali de asteptare, un ││ │ cabinet stomatologic şi un atelier ││ │ de ergoterapie; ││ │ 2. construirea a 5 locuinte de ││ │ serviciu pentru personalul medical ││────────────────────│─────────────────────────────────────────────────────────││ Localizarea │ Gura Ocnitei, judeţul Dambovita ││ │ ││ Costul total │ ││ estimat al │ ││ proiectului │ 3.340.000 USD ││ │ ││ Costul distribuit │ USD % ││ pe componente │ Planificarea şi ││ │ managementul 260.000 7,8 ││ │ proiectului ││ │ Pregătirea ││ │ amplasamentului 300.000 9,0 ││ │ Cladiri 2.220.000 66,5 ││ │ Infrastructura 410.000 12,2 ││ │ Cheltuieli ││ │ neprevazute şi 150.000 4,5 ││ │ contingente ││ │ TOTAL: 3.340.000 100,0 ││────────────────────│─────────────────────────────────────────────────────────││ Planul de │ 1998 1999 2000 2001 Total ││ finanţare │Fond – 556.667 556.667 556.666 1.670.000││ estimat │Imprumutat 534.400 378.533 378.533 378.534 1.670.000││ │ TOTAL: 534.400 935.200 935.200 935.200 3.340.000││ │ ││ Stadiul │ ││ proiectului │ 16% din lucrari, finalizate conform cheltuielilor ││ în momentul │ de angajate ││ prezentarii │ ││ initiale a cererii │ ││ de împrumut │ ││ Graficul lucrărilor│ 1998-2001 ││──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────││──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────││ Efectele sociale Capacitatea spitalului va fi suplimentata ││ estimate de la 280 la 470 de paturi. Spitalul va putea, ││ de asemenea, sa preia 80 de tineri cu handicap ││ de la Spitalul Neuropsihiatric Tuicani-Moreni, ││ care au implinit vârsta de 18 ani şi nu mai ││ pot fi spitalizati în continuare. În plus, după ││ incheierea proiectului vor fi create 110 noi ││ locuri de muncă: ││ a) personal administrativ – 32; ││ b) personal medical – 78 │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 2FONDUL DE DEZVOLTARE SOCIALA AL CONSILIULUI EUROPEISCRISOARE SUPLIMENTARAla Acordul-cadru din data [data] dintre Fondul de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei, denumit în continuare Fond, şi România, denumita în continuare ImprumutatPrezenta scrisoare suplimentara şi acordul-cadru stabilesc termenii şi condiţiile convenite pentru prima tragere, asa cum este specificat la art. 3 din acordul-cadru mentionat. Suma: USD [suma în cifre] Durata imprumutului: nu mai mult de 10 ani, din care 5 ani perioada de gratie Preţul de disponibilizare: 100% Preţul de rambursare: 100% Dobânda: semianual Rata dobanzii: [bazata pe rata LIBOR la 6 luni] Numitorul fractiei: efectiv/360 de zile Data de disponibilizare: [data de disponibilizare] Conturile pentru remitere: [contul de referinţa al Imprumutatului][Text referitor la condiţiile imprumutului, menţionate mai sus]Aceste prevederi fac obiectul înţelegerii "Modificarea urmatoarei zile lucratoare", a carei definiţie se găseşte în anexa nr. 4 la Acordul-cadru, semnat între Fond şi Imprumutat la data [data].În vederea mobilizarii transei imprumutului, Imprumutatul va trimite, în timp util, Fondului, un angajament de plată corespunzător acestei transe [anexa].Paris, [data] Paris, [data]Pentru Fondulde Dezvoltare Socialaal Consiliului Europei, Pentru România,Guvernator, +
Anexa 3F/P 1310(1998) – [numar] transa RomâniaANGAJAMENT DE PLATA Pentru valoarea primita, subsemnatul: România, prin acest angajament de plată, promite sa plateasca Fondului de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei sau altuia suma imprumutata de: ……………. în rate, la datele specificate în continuare, şi dobânda specificata la fiecare 6 luni. La aceste date se va rambursa împrumutul, după cum se specifică în continuare: Data Suma Plăţile de mai sus vor fi facute la:[banca Fondului şi contul de referinţa]în favoarea Fondului de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europei, fără deducerea din sau fără luarea în considerare a oricăror taxe, impozite sau a altor costuri, prezente sau viitoare, datorate şi percepute pentru acest angajament sau pentru sumele acestuia, de către ori în cadrul: ………..ROMÂNIEIsau al oricarei alte entităţi politice ori fiscale a acesteia.Acest angajament de plată este legat de împrumutul acordat României de către Fondul de Dezvoltare Sociala al Consiliului Europeila data În cazul neefectuarii platii, prompt şi în totalitate, a oricarei dobanzi datorate prin acest angajament, intregul împrumut nerambursat şi dobânda aferenta la data platii vor deveni imediat scadente şi vor fi platite la opţiunea şi la cererea deţinătorului acestuia.Neexercitarea de către deţinătorul angajamentului a oricărui drept care rezultă din acesta nu va constitui în nici un caz o renuntare la nici unul dintre drepturile sale în aceasta sau în oricare alta circumstanta.Pentru România, +
Anexa 4Înţelegerea "Modificarea urmatoarei zile lucratoare""Secţiunea 4.12. Convenţia zilei lucratoarea) Convenţia zilei lucratoare înseamnă convenţia pentru modificarea oricarei date, dacă aceasta ar cadea altfel, intr-o zi care nu este zi lucratoare. Urmatorii termeni, atunci când sunt folositi împreună cu termenul lt; lt;Convenţia zilei lucratoare gt; gt; şi lt; lt;o dată gt; gt;, vor insemna ca o modificare va fi facuta, dacă această dată ar cadea altfel, intr-o zi care nu este zi lucratoare, astfel încât: … (i) ………. se omite ………(îi) dacă termenii modificarea urmatoare sau modificat sunt specificati, acea data va fi prima zi care urmeaza şi care este o zi lucratoare, cu excepţia cazului în care acea zi cade în urmatoarea luna calendaristica, situaţie în care acea data va fi prima zi precedenta care este o zi lucratoare.(iii) ……., se omite …….b) ……….. se omite ……." … (Asociaţia Dealerilor Internationali Swap. 1991. Definitii) +
Anexa 5-01──────────Data …………. COSTURI Cheltuieli efectuate în moneda locala Tara: România Proiectul: F/P 1.310, (1998) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Posturile Luna I Luna Luna Luna Luna Luna Total % finalizat Modificari bugetare a 2-a a 3-a a 4-a a 5-a a 6-a cheltuit din lucrari Comentarii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Planificarea şi managementul proiectului Pregătirea amplasamentului Cladiri Infrastructura Cheltuieli neprevazute şi contingente Total cheltuieli (preţuri curente) Rata inflatiei (%) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── +
Anexa 5-02──────────Data …………. COSTURI Cheltuieli efectuate în moneda locala Tara: România Proiectul: F/P 1.310. (1998) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Posturile Luna Luna Luna Luna Luna Luna Total Total Cos- Chel- Modi- bugetare a 7-a a 8-a a 9-a a 10-a a 11-a a 12-a chel-chel- tul tu- ficari tuie- tu- total ieli Comen- li ieli al efec- tarii vii- efec- pro- tuate/ toare tu- iec- cost (A) ate tu- total (B) lui (%) (A+B) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Planificarea şi managementul proiectului Pregătirea amplasamentului Cladiri Infrastructura Cheltuieli neprevazute şi contingente Total cheltuieli estimate (preţuri constante) Rata inflatiei (%) Total cheltuieli estimate (preţuri curente) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── +
Anexa 5-03────────── Împrumutul acordat de Fond Tara: România Data ………………….. Proiectul: F/P 1.310 (1998) Centrul Împrumut autorizat: 1.670.000 USD de Recuperare şi Rata de finanţare de către Fond … % Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Suma transei Rata de Contra- Denumi- Data Suma Rata Utili- Modifi- c disponibili- schimb valoa- rea be- tran- tran- de zarea cari r zate (în (la rea nefi- sfe- sfe- schi- impru- Comen- t. valuta) data tran- cia- rului rata mb mutu- tarii platii) sei rului către către (la lui dispo- bene- bene- data nibili- ficiar fici- tran- zate (în ar sfe- (în moneda (în ru valu- loca- mone- lui) ta) la) da loca- la) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── +
Anexa 5-04────────── SURSE DE FINANTARE Defalcarea fondurilor primite -în moneda locala- Data …………….. Tara: România Proiectul: F/P 1.310 (1998) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Sursele Modificari de finanţare 1998 1999 2000 2001 Total Comentarii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Fond ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Imprumutat ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── +
Anexa 5-05────────── GRAFICUL LUCRARII şi progresul înregistrat Tara: România Proiectul: F/P 1.310/(1998) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Posturile 1998 1999 2000 2001 % finalizat Modificari bugetare din lucrari Comentarii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Planificarea şi managementul proiectului Pregătirea amplasamentului Cladiri Infrastructura Cheltuieli neprevazute şi contingente ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Graficul initial al lucrării ……………………… Graficul revizuit al lucrării …………………….. Lucrare finalizata ………………………………. +
Anexa 5-06──────────OBIECTIVE FIZICE ŞI SOCIALE Tara: România Proiectul: F/P 1.310/(1998) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Gura Ocnitei-Ochiuri ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Descrierea lucrării Indicatorii Obiecti- Obiecti- Modificari de infrastructura fizici şi vele vele Comentarii avute în vedere sociali pe avute realizate tip de în infrastruc- vedere tura ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 2 3 4 5 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── I. Construirea a 6 noi . Suprafaţa totala cladiri: construita = 3.233 mp A. O cladire centrala cuprinzand: bucatarii, o cantina, o biblioteca, o spalatorie, o camera de recreere, o sala de gimnastica, 4 cabinete medicale, o unitate de radiolo- gie, un laborator medical, sali de asteptare, cabinet stomatologic şi un atelier de ergotera- pie B. O cladire de izolare . Suprafaţa totala 1. Spitalul va construita gazdui 470 de = 577 mp pacienti, inclu- . Va fi creat zand 80 de spatiul persoane tinere pentru inca 15 pa- cu handicap turi: 4 camere cu psihic de la 3 paturi şi 3 ca- Spitalul de Copii mere cu un pat, cu Boli Psihice fiecare cameră fiind Tuicani-Moreni dotata cu o baie cu dus C. Cladiri pentru . Suprafaţa totala con- spitalizare struita = 3.804 mp (1.126 mp + 1.252 mp) . Va fi creat spatiu pentru inca 125 de paturi: 25 de camere cu 5 paturi; fiecare cameră va fi dotata cu baie cu dus D. O cladire pentru . Suprafaţa totala 2. Vor fi create spitalizarea construita 110 locuri de adulţilor = 547 mp munca perma- . Va fi creat spatiu nente, incluzând pentru inca 20 de 32 de persoane, paturi; 4 camere personal admi- cu 2 paturi şi 3 nistrativ şi 78 de camere cu 4 paturi, cadre medicale fiecare cameră fiind dotata cu baie cu dus E. O cladire pentru . Suprafaţa totala con- spitalizarea struita = 879 mp cuplurilor . Va fi creat spatiu pentru inca 30 de paturi; 15 camere cu 2 paturi, fiecare ca- mera fiind dotata cu baie cu dus II. Construirea a . Suprafaţa totala 5 locuinte locuibila = 753 mp de serviciu pentru (151 mp /unitate) personalul medical . Suprafaţa totala utilizabila = 886,5 mp (177 mp /unitate) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––