Notă …
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 890 din 20 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 28 septembrie 2023.În conformitate cu art. 36 (1) b) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (denumit în continuare Regulamentul Dublin),Ministerul Afacerilor Interne al Românieiși Ministerul Federal de Interne al Republicii Austria,(denumite în continuare părți)au încheiat următorul Acord administrativ, în urma consultării Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile articolului 36 (3) din Regulamentul Dublin: +
Articolul 1Obiectul acordului(1)Acordul administrativ stabilește modalitățile practice prin care se urmărește o aplicare mai eficientă a prevederilor Regulamentului Dublin între părți. (2)Părțile folosesc termenii prevăzuți în Regulamentul Dublin, cu înțelesul stabilit în acesta.(3)Prezentul acord administrativ se aplică în conformitate cu Regulamentul Dublin și cu Regulamentul (CE) nr. 1.560/2003 al Comisiei din 2 septembrie 2003 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil cu examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 118/2014 al Comisiei din 30 ianuarie 2014 (denumit în continuare Reguli de implementare a Regulamentului Dublin). +
Articolul 2Autoritățile competente(1)Următoarele autorități sunt competente pentru punerea în aplicare a prezentului acord administrativ:– în România:Inspectoratul General pentru Imigrări este reprezentat prin următorul birou de contact:Serviciul DublinStr. Tudor Gociu nr. 24A, sectorul 4041044 BucureștiTelefon: +4021-450 17 01Fax: +4021 450 17 03E-mail: dublin.igi@mai.gov.ro … – în Austria:Oficiul Federal pentru Imigrări și Azil (Bundesamt für Fremdenwesen und Asyl, BFA)Modecenterstraße, 22; 1030 VienaTel.: +43 (0) 59133 98-7259Fax: +43 (0) 59133 98-7398E-mail: Dublin-Internationales@bmi.gv.at (denumit în continuare Oficiul Federal pentru Imigrări și Azil)Oficiul Federal pentru Imigrări și Azil este reprezentat prin următoarele birouri de contact:1.Oficiul Federal pentru Imigrări și AzilDepartamentul pentru Dublin și Relații InternaționaleModecenterstraße 221030 VienaTel.: +43 (0) 59133 98-7259Fax: +43 (0) 59133 98-7398E-mail: Dublin-Internationales@bmi.gv.at … 2.Oficiul Federal pentru Imigrări și AzilCentrul de Recepție Inițială EstOtto Glöckelstraße 22-242514 TraiskirchenTel.: +43 59133 357601Fax: +43 59133 357699 … 3.Oficiul Federal pentru Imigrări și AzilCentrul de Recepție Inițială VestThalham 804880 St. Georgen im AttergauTel.: +43 59133 45 7604Fax: +43 59133 45 7799 … … (2)Autoritățile de mai sus (individual, autoritatea competentă, și împreună, autoritățile competente) se informează reciproc despre coordonatele necesare cooperării, precum și despre orice modificări ale datelor enumerate mai sus. +
Articolul 3Aspecte procedurale și termene-limită(1)În cazul în care o parte, denumită în continuare partea solicitantă, consideră că cealaltă parte, denumită în continuare partea solicitată, este responsabilă în conformitate cu prevederile Regulamentului Dublin, va trimite o cerere de preluare sau de reprimire.Partea solicitantă va trimite o cerere de preluare sau de reprimire în termenele prevăzute la articolul 21 alineatul (1), articolul 23 alineatul (2) și articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul Dublin.(2)Atunci când, în conformitate cu articolele 23 și 24 din Regulamentul Dublin, o parte solicită celeilalte părți să accepte să reprimească un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care solicită protecție internațională, iar o astfel de cerere se face pe baza unui rezultat pozitiv transmis de sistemul de date Eurodac, autoritatea sa competentă va răspunde cât mai repede posibil și, în orice caz, în termen de șapte zile lucrătoare de la primirea cererii.(3)În cazul altor cereri de reprimire sau de preluare, autoritatea competentă a părții solicitate va răspunde în cel mai scurt timp posibil și, în orice caz, în cel mult o lună de la primirea cererii. Posibilitatea solicitării unui răspuns urgent, în termen de o săptămână, în cazurile menționate la articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul Dublin rămâne valabilă.(4)În cazul în care autoritatea competentă a părții solicitante nu depune cererea de preluare sau de reprimire în termenele prevăzute la alineatul (1), acea parte va fi considerată responsabilă în conformitate cu prevederile articolului 21 alineatul (1) sau ale articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul Dublin.(5)În cazul în care autoritatea competentă a părții solicitate nu răspunde în termenele stabilite mai sus, acea parte nu va fi considerată că și-a acceptat responsabilitatea pentru resortisantul țării terțe sau apatridul, până la expirarea termenelor prevăzute la articolul 22 alineatul (7) sau articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul Dublin.(6)Autoritățile competente răspund, în termen de o lună, cererilor de informații în conformitate cu prevederile articolului 34 din Regulamentul Dublin +
Articolul 4Procedurile de preluare, reprimire și răspuns la cereri(1)Autoritățile competente se asigură că cererile de preluare sau de reprimire a unui resortisant al unei țări terțe sau apatrid conțin elementele descrise la articolul 21 alineatul (3), articolul 23 alineatul (4), articolul 24 alineatul (5) din Regulamentul Dublin și în anexele la Regulile de implementare a Regulamentului Dublin.(2)În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulile de aplicare a Regulamentului Dublin, autoritățile competente vor prezenta motive complete și detaliate pentru a justifica respingerea cererilor de preluare și a cererilor de reprimire. În cazul în care există dovezi că un al treilea stat membru este responsabil, toate aceste indicații vor fi incluse în răspunsul de negație.(3)În cazul în care se aplică opțiunea prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Regulile de aplicare a Regulamentului Dublin, referitoare la reexaminarea cererilor, partea solicitată depune eforturi să răspundă la cererea de reexaminare în termen de o săptămână de la data primirii solicitării. +
Articolul 5Detaliile transferului. Expirarea termenelor-limită(1)În cazul în care partea solicitată își asumă responsabilitatea pentru un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid, detaliile transferului vor fi convenite de comun acord și în strânsă cooperare, fără întârziere.(2)În cazurile în care se prezumă că partea solicitată a acceptat un caz în mod implicit, autoritatea competentă a părții solicitante va informa autoritatea competentă a părții solicitate despre acceptarea răspunderii, ulterior expirării termenului de răspuns. Data și locul exacte ale transferurilor sunt stabilite la articolul 6 din prezentul acord administrativ. +
Articolul 6Modalitățile de transfer. Schimbul de informații și de documente(1)Transferul are loc în zilele lucrătoare, adică excluzând weekendurile și sărbătorile legale. Transferurile privind minorii și familiile se efectuează, acolo unde este posibil, între zilele de luni și joi ale săptămânii. În cazul în care partea solicitată își recunoaște responsabilitatea, autoritățile competente convin fără întârziere asupra datei și locului transferului resortisantului țării terțe sau al apatridului.(2)Autoritatea competentă a părții solicitante va transmite toate detaliile legate de transfer către autoritatea competentă a părții solicitate, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de data transferului. Partea solicitantă se asigură că documentele de călătorie ale resortisantului țării terțe sau ale apatridului vor fi predate autorității competente a părții solicitate. Dacă este necesar, solicitantului i se va emite un permis laissez-passer (permis de liberă trecere), prevăzut la articolul 29 din Regulamentul Dublin, conform modelului stabilit în anexa IV la Regulile de implementare a Regulamentului Dublin. În plus, autorității competente a părții solicitate i se furnizează cât mai curând posibil orice informații sau documente puse la dispoziție părții solicitante de către resortisantul țării terțe sau apatridul, la momentul depunerii cererii sale de protecție internațională sau în timpul procedurii de determinare a statului membru responsabil, în limitele prevăzute la articolele 31, 32 și 34 din Regulamentul Dublin. (3)În cazurile în care un transfer nu poate fi efectuat la data convenită, autoritățile competente convin asupra unei noi date de transfer.(4)Transferul pe calea aerului poate fi efectuat în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulile de aplicare a Regulamentului Dublin, pe următoarele aeroporturi internaționale ale părților:Pentru partea română:a)Aeroportul Internațional Otopeni; … b)Aeroportul Internațional Iași; … c)Aeroportul Internațional Cluj; … d)Aeroportul Internațional Timișoara. … Pentru partea austriacă: Aeroportul Internațional Viena(5)Transferurile pe uscat pot fi efectuate în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulile de aplicare a Regulamentului Dublin la punctele de trecere a frontierei terestre, care urmează să fie stabilite de la caz la caz.(6)Transferurile de grup pot fi efectuate în urma acordului comun al părților. Astfel de transferuri pot fi efectuate pe calea aerului sau terestru cu un număr de pasageri care urmează să fie convenit anterior datei transferului. Autoritățile competente depun eforturi să îmbarce un număr cât mai mare de pasageri. Pentru fiecare transfer de grup, partea care primește acceptă ca partea care efectuează transferul să prezinte o listă preliminară cu candidați de rezervă, echivalentă cu numărul convenit de pasageri. Lista preliminară se transmite cu cel puțin zece zile lucrătoare înainte de data transferului. Detaliile finale ale transferului, precum și lista finală de pasageri se transmit cu o zi lucrătoare înainte de data transferului, cu condiția să nu existe pasageri noi sau înlocuitori, alții decât cei incluși în lista preliminară. +
Articolul 7Comunicarea(1)Autoritățile vor comunica prin sistemul DubliNet conform prevederilor articolului 15 din Regulile de implementare a Regulamentului Dublin. (2)Părțile sunt obligate să încerce să soluționeze fără întârziere dificultățile tehnice și, în același timp, au obligația de a se informa reciproc, în scris, despre o defecțiune a sistemului DubliNet. Autoritățile vor folosi limba engleză în procesul de cooperare. +
Articolul 8Grupul de lucru și cooperarea practică ulterioară(1)În scopul unei implementări practice, corecte a prezentului acord administrativ și al clarificării eventualelor întrebări de ordin practic, care ar putea apărea în urma punerii în aplicare a Regulamentului Dublin, a Regulilor de implementare a Regulamentului Dublin, a Regulamentului nr. (UE) 603/2013 al Parlamentul European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind înființarea „Eurodac“ pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unui cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid și privind cererile autorităților de aplicare a legii din statele membre și a Europol de comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 de instituire a Agenției Europene pentru gestionarea operațională al sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție (reformare), se constituie un grup de lucru, format din reprezentanți ai ambelor părți, care sunt responsabili pentru implementarea Regulamentului Dublin.(2)Atunci când iau în considerare stabilirea responsabilității pentru un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid, părțile convin să ia în considerare probele și dovezile circumstanțiale, prezentate în anexa II la Regulile de implementare a Regulamentului Dublin. În cursul clarificării întrebărilor practice de către grupul de lucru menționat la alineatul (1), pot fi stabilite alte mijloace de probă sau dovezi circumstanțiale de tip similar.(3)Prin prezentul acord se prevede un schimb de personal între cele două autorități, pentru a încuraja cooperarea practică între părți. Detaliile practice ale schimbului de personal vor fi stabilite de către părți pe baza unei analize cu caracter practic care va fi întocmită de autoritatea competentă. +
Articolul 9Dispoziții finale(1)Prezentul acord administrativ a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.(2)Prezentul acord administrativ poate fi denunțat în scris, de oricare dintre părți, în orice moment. Prezentul acord administrativ încetează în prima zi a celei de-a 3-a (a treia) luni de la primirea notificării de denunțare.(3)Părțile vor consulta, în comun, Comisia Europeană înainte de semnarea prezentului acord administrativ, transmițând simultan prezentul acord administrativ, în conformitate cu articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul Dublin. Părțile vor notifica, în comun, Comisia Europeană în legătură cu prezentul acord administrativ, în conformitate cu articolul 36 alineatul (5) din Regulamentul Dublin. Prezentul acord administrativ intră în vigoare în cea de a 30-a (a treizecea) zi, de la confirmarea mutuală a părților că formalitățile lor naționale, necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord administrativ, au fost îndeplinite.(4)Părțile pot modifica prezentul acord administrativ de comun acord. Orice astfel de modificări vor fi făcute și convenite în scris și vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile alineatului (3) al prezentului articol.(5)În cazul în care o modificare a Regulamentului și a Regulilor de aplicare va fi semnalată de către Comisia Europeană, părțile vor modifica și, dacă este necesar, vor înceta, în consecință, aplicarea prezentului acord administrativ. +
Articolul 10Încetarea valabilității Convenției administrative din 13 iulie 2007Convenția administrativă dintre Ministerul Internelor și Reformei Administrative al României și Ministerul Federal de Interne al Republicii Austria din 13 iulie 2007 privind modalitățile practice de aplicare simplificată a Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea cererii de azil depuse în unul dintre statele membre de un cetățean al unei țări terțe își încetează valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului acord administrativ.Semnat la Viena la data de 23 august 2023, în două exemplare originale, fiecare exemplar în limba engleză, câte unul pentru fiecare parte semnatară, ambele în mod egal autentice.
Pentru Ministerul Afacerilor Interne din România,
Marian-Cătălin Predoiu
Pentru Ministerul Federal de Interne al Republicii Austria,
Gerhard Karner